Paşi siguri pentru o infrastructura europeană la Roman

roman_strada1.jpgReprezentanţii administraţiei locale din municipiul nemţean Roman au inaugurat lucrările de modernizare şi reabilitare realizate cu fonduri din bugetul local pe două străzi din municipiu: Progresului şi Eremia Grigorescu.

Lucrările realizate pe cele două străzi au costat aproape trei milioane de lei, sumele fiind asigurate din bugetul local. Locatarii din cele două zone au acum parte nu doar de străzi modernizate, ci şi de noi reţele de apă şi canalizare.

Pe strada Progresului, lucrările au fost realizate de firma Starprest şi au costat 1,35 milioane de lei. Strada a fost modernizată pe o lungime totală de 570 de metri, fiind realizate inclusiv trotuare noi, cu o lăţime de 0,8 metri şi o nouă reţea de apă şi canalizare.

Strada Eremia Grigorescu, cu o lungime de 616 metri, a fost complet modernizată, fiind realizate inclusiv trotuare noi, cu lăţimea de un metru şi suprafaţa totală de 1.320 de metri pătraţi. Reţeaua de apă şi canalizare a fost complet înlocuită. Lucrările de modernizare a acestei străzi au costat 1,58 milioane de lei şi au fost realizate de firma Darcons.

“Am modernizat, cu fonduri proprii, două străzi importante din municipiu, respectînd un program realizat în acest sens în urmă cu doi ani, care a prevăzut şi modernizarea străzilor Alba Iulia, Martir Cloşca şi Păcii. Sper ca lucrările să fie de bună calitate şi promit romaşcanilor domiciliaţi în această zonă că lucrările de modernizare şi de reparaţii ale străzilor vor continua şi anul viitor, în funcţie de sumele pe care le vom avea la dispoziţie în bugetul local”, a precizat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Primarul municipiului Roman a fost întâmpinat de către localnicii care l-au felicitat pentru ceea ce a realizat. Promisiunea făcută acestora a fost că în cel mult doi ani de zile, în cartierul Nicolae Bălcescu nu va mai exista stradă care să nu fie asfaltată şi care să aibă reţea de apă şi canalizare nouă.

roman_strada2.jpg