Parteneriat între Prefectura Olt şi Crucea Roşie în sprijinul persoanelor vulnerabile

Persoanele vulnerabile care se prezintă în audienţă la Instituţia Prefectului şi solicită ajutoare pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate cu care se confruntă vor fi îndrumate către Crucea Roşie – Filiala Olt, care va analiza solicitările, conform propriilor regulamente, şi în funcţie de evaluarea făcută va dispune acordarea de ajutoare sociale umanitare, potrivit consilierului prefectului judeţului Olt, Monica Ţone.

Ea a anunţat că Instituţia Prefectului Olt a încheiat un acord de parteneriat cu Filiala Olt a Crucii Roşii Române, cu scopul de a sprijini persoanele vulnerabile care se prezintă în audienţă la Prefectură şi au nevoie de suport şi măsuri de protecţie socială.

Prin parteneriatul numit “Solidaritate socială pentru persoanele vulnerabile din judeţul Olt”, în funcţie de evaluarea fiecărui caz şi de disponibilităţile Crucii Roşii Olt, persoanele vulnerabile ar putea primi ajutoare de tipul: dispozitive medicale, medicamente, alimente, produse igienico-sanitare etc.

Parteneriatul are o durată de 24 luni şi este deschis şi către alte organizaţii, persoane sau instituţii care ar putea ajuta persoanele vulnerabile. AGERPRES