Municipiile Suceava şi Chişinău se vor înfrăţi în luna octombrie a acestui an, a anunţat primarul Ion Lungu, în urma unei întâlniri de lucru cu omologul său moldovean, Ion Ceban.

Lungu a spus că, în cadrul acestei noi întâlniri cu primarul municipiului Chişinău, desfăşurată la sediul municipalităţii sucevene, s-a discutat despre domeniile de cooperare între cele două administraţii în vederea semnării unui protocol de înfrăţire.

Potrivit primarului Ion Lungu, delegaţia de specialişti venită de la Chişinău a purtat discuţii cu omologii din Primăria Suceava pe teme de transport public, patrimoniu, sănătate, turism, cultură, administrarea pieţelor şi altele.

Primarul Sucevei a anunţat că, în paralel, se lucrează la identificarea de proiecte europene comune transfrontaliere cu finanţare europeană, asemănătoare cu cel prin care s-a reuşit reabilitarea cetăţii lui Ştefan cel Mare de la Soroca. Edilul a precizat că, împreună cu omologul său moldovean, şi-a propus să semneze parteneriatul de înfrăţire dintre cele două municipii în data pe 14 octombrie 2021, cu ocazia hramului oraşului Chişinău.

Luna trecută, Consiliul Judeţean Suceava a semnat o înţelegere de colaborare cu Primăria Chişinău şi raioanele Rîşcani, Sîngerei şi Ştefan Vodă din Republica Moldova, fiind vizate domeniile economic, cultural, al sănătăţii, educaţiei, turismului sau social. AGERPRES