Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului a adoptat pe 17 mai, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005.
Documentul a fost prezentat de presedintele Comisiei pentru integrare europeana, Viorel Hrebenciuc, care a adus la cunostinta plenului Parlamentului avizul favorabil al comisiilor juridice si de integrare europeana din Camera Deputatilor si Senat. Conform Tratatului, Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor Romaniei rezultate din actul aderarii si din prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu.

Proiectul de ratificare defineste termenii de „resortisant al unui stat” ca fiind persoana fizica sau juridica ce are cetatenia, respectiv nationalitatea acelui stat, in conformitate cu legislatia interna a acestuia, si de „resortisant roman” ca fiind persoana fizica sau juridica cu cetatenia si nationalitatea romana, potrivit legislatiei romane.

Romania va avea 35 de locuri in Parlamentul European, pentru perioada 2007-2009. Dupa aceasta data, numarul locurilor va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European. Romania are obligatia de a desfasura alegeri pentru PE nu mai tarziu de 31 decembrie 2007. Totodata, tara noastra va avea 14 voturi in Consiliul Uniunii, precum si dreptul la un judecator la Curtea de Justitie a UE si unul la Tribunalul de Prima Instanta. Romania va avea, de asemenea, 15 membri in Comitetul Economic si Social si 15 membri in Comitetul Regiunilor.