Doi parlamentari social-democrati au depus la Biroul permanent al Camerei Deputatilor o propunere legislativa pentru modificarea Legii 215 a administratiei publice locale, prin care se urmareste ca autoritatile locale sa poata finanta si prin cheltuieli de natura salariala activitatea din educatie si sanatate.
Initiatorii, senatorul Aurel-Gabriel Simionescu si deputatul Mihai Tudose, considera ca astfel s-ar sustine cointeresarea unor cadre didactice, precum si a unor medici si personal sanitar in stabilirea in localitatile respective. Cei doi parlamentari propun, practic, ca in Legea 215/2001, aliniatul 2 din articolul 38 sa fie reformulat, astfel incat sa stipuleze „acordarea unor plati salariale suplimentare, stimulente in natura si in bani, precum si alte facilitati, potrivit legii, personalului didactic precum si celui din sanatate, in scopul asigurarii unor servicii corespunzatoare pentru populatie”.

Totodata, initiatorii apreciaza ca aprobarea acestei prevederi ar duce la o crestere a responsabilitatii autoritatilor locale si a implicarii acestora in domeniile educatiei si sanatatii.