Biroul Permanent National al PSD a decis ca senatorii si deputatii social democrati sa apeleze la greva parlamentara in cazul in care puterea va ignora rolul si opinia Curtii Constitutionale pe marginea regulamentului celor doua Camere ale Legislativului.
„In conditiile in care actuala putere va nesocoti Constitutia si va merge la modificarea regulamentelor fara a avea minima decenta sa astepte opinia Curtii, in acel moment vom intra intr-o zona parlamentara limitata, in care parlamentarii nostri vor continua sa fie activi doar in comisii si in circumscriptiile electorale”, a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana. El a apreciat ca fiind nefireasca si contraproductiva atitudinea coalitiei aflate la putere privind schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, sacrificand intre timp agenda reala a cetatenilor si a integrarii europene.
Liderul PSD a propus inca o data actualei majoritati parlamentare ca decizia finala cu privire la constitutionalitatea regulamentelor parlamentare sa fie facuta de Curtea Constitutionala si intrarea lor in vigoare sa se faca dupa pronuntarea Curtii. In caz contrar, a avertizat Mircea Geoana, PSD va fi nevoit sa ia „masuri mai radicale pentru apararea Constitutiei si a democratiei”.