Parcare supraetajată, cu șase niveluri, inaugurată la Oradea

Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea a inaugurat pe 12 octombrie, de Ziua Oraşului, o parcare cu şase niveluri supraterane şi 395 de locuri de parcare, pe str. Braşovului, fiind realizată de printr-o investiţie din fonduri proprii în valoare de peste 16 milioane de lei. Administraţia a informat că timp de trei luni după recepţia lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei ISU accesul în parcare va fi gratuit.

Este o construcţie foarte frumoasă şi utilă, care se încadrează perfect în ansamblul peisagistic al zonei, fiind construită chiar în vecinătatea magazinului Crişul şi cu care are o legătură prin pasarela de la etajul doi. Odată cu funcţionarea acestei parcări, străzile din zona centrală a oraşului ar putea fi eliberate de maşini, iar găsirea unui loc de parcare nu va mai fi o problemă“, a declarat, la inaugurare, directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Termenul de execuţie asumat iniţial de către Electrogrup SA Cluj-Napoca era luna noiembrie 2020, însă ritmul de derulare a lucrărilor a permis finalizarea acestora mai devreme. Constructorii mai au de executat ultimele finisaje, curăţenia, montarea semnalistică interioară, amenajările exterioare, amenajarea drumului de acces pentru intrare-ieşire în parcare de pe str. Braşovului, executată de Drumuri Orăşeneşti. De asemenea, sunt verificate instalaţiile interioare şi semnalizările exterioare, precum şi funcţionalitatea instalaţiilor.

Cea mai nouă parcare din oraş este situată între Spitalul Militar şi magazinul Crişul, oferind 395 de locuri de parcare, dintre care patru pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa construită are o amprentă la sol de 2.142 metri pătraţi, în timp ce suprafaţa utilă ajunge la 7.740 mp.

Construcţia are şase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. La etajul 2 este prevăzut accesul pietonal printr-o pasarelă peste strada Braşovului, care se conectează cu magazinul Crişul. Costurile pasarelei au fost suportate de către firma care administrează centrul comercial.

Valoarea lucrărilor este de 16,079 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din surse proprii de către Administraţia Domeniului Public SA Oradea. După recepţie, parcarea va fi vândută către Primăria Oradea, care va achita contravaloarea acesteia timp de cinci ani, în 10 rate semestriale. AGERPRES