Organizaţiile pro Roşia Montană cer Parlamentului European să respingă moţiunea de interzicere a cianurii in minerit

Organizaţiile neguvernamentale ce susţin proiectul Roşia Montană cer Parlamentului European, într-o scrisoare deschisă, să respingă moţiunea de interzicere a cianurii in minerit, pe motiv că aceasta ar fi o grea lovitură dată dezvoltării economice a Uniunii Europene.

Interdicţia ar urma să afecteze sute de mii de locuri de muncă în întreaga Europă, va condamna la moarte zeci de comunităţi locale, fără nicio altă şansă de supravieţuire, se afirmă în scrisoarea organizaţiilor Pro Roşia Montană şi Pro Dreptatea.

Demersul celor două organizaţii este susţinut, spun semnatarii, de alte aproape 40 de primării, organizaţii ale societăţii civile şi federaţii sindicale, care, după cum se arată în scrisoare, sunt convinse la rândul lor că proiectul minier de la Roşia Montană este “singura şansă reală de dezvoltare a zonei”.

“Deşi este prezentată ca fiind o initiaţiva care are ca scop protejarea mediului, în fapt, în cele mai multe cazuri va produce efecte negative asupra mediului, prin utilizarea unor soluţii alternative cu impact negativ asupra mediului. Faptul că cianura se utilizează în minerit în mod neîntrerupt, de peste 100 de ani, se datorează tocmai siguranţei acestei tehnologii de exploatare şi faptului că este o substanţă care se descompune în mod natural. Un alt efect negativ pe care îl va produce moţiunea este acela că va bloca indefinit reabilitarea unor perimetre miniere poluate istoric, urmare a 2.000 de ani de minerit necontrolat şi subfinanţat, care pot fi curăţate doar prin dezvoltarea acestor proiecte miniere”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

În prezent, proiectul de la Roşia Montană este stopat din cauza faptului că Ministerul Mediului a suspendat, în 2007, procedura de analiză a studiului de impact, invocând lipsa unui certificat de urbanism. Reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation au afirmat că acest lucru s-a făcut abuziv, fără respectarea legii, şi că vor ca actualul guvern să analizeze din nou proiectul şi să ofere cât mai repede un răspuns.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat săptămâna trecută, cu ocazia unei vizite la Roşia Montană, că nu se va împotrivi proiectului de exploatare minieră propus în zonă şi îl va propune guvernului, dacă se va dovedi sigur pentru mediu şi “nu va păgubi pe nimeni”.