Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a anunţat, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, că una dintre priorităţile administraţiei pe care o conduce, după sărbătorile pascale, va fi noua organigramă de funcţii a primăriei. Potrivit lui Turc, se prefigurează restrângerea numărului de direcţii şi a funcţiilor de conducere.

„Organigrama se va modifica în primul rând prin restrângerea numărului de direcţii, a funcţiilor de conducere şi printr-o corectă repartizare a resursei umane. Până când voi ieşi cu organigrama, nu vreau să mă pronunţ în detaliu. Avem în momentul de faţă într-o fază aproape finală varianta de organigramă, am discutat-o cu colegi din primărie. Nu ascund faptul că am discutat şi cu specialişti în domeniu nu doar din Bistriţa, am discutat şi cu specialişti de referinţă la nivel naţional. În momentul în care vom veni cu formula nouă, eu cred că dumneavoastră veţi aprecia faptul că va fi mai suplă, mai funcţională, mai aplicată pe nevoile cetăţenilor, până la urmă”, a spus primarul.

Primăria Bistriţa are, la această dată, în jur de o mie de angajaţi. AGERPRES