Oraşul Pecica construieşte cu fonduri europene, printr-un proiect cu o valoare totală de 24,6 milioane de lei, o centrală care foloseşte energia geotermală, reţeaua urmând să asigure căldură în clădirile publice din localitate.

Administraţia locală a anunţat că au fost semnate contractele pentru lucrări, proiectul obţinând încă din primăvară o finanţare europeană nerambursabilă de 20.926.885 lei. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Pecica, fondurile au fost obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, iar diferenţa de până la suma totală reprezintă fonduri guvernamentale şi locale.

Prin acest proiect se va realiza un sistem centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice, utilizând o sursă regenerabilă mai puţin exploatată, respectiv energia geotermală, în vederea reducerii emisiilor de CO2. Se vor face două foraje, unul de extracţie şi unul de injecţie a apei geotermale, la o adâncime de 1200 metri. Finanţarea mai asigură achiziţia montarea unei centrale şi realizarea unei reţele de distribuţie a energiei termice cu o lungime de 1,33 kilometri.

Prin această tehnologie vor fi încălzite clădirile publice din oraş, între care Primăria, Poliţia, şcolile, grădiniţele sau hala agroalimentară.

Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a centralei ar urma să aibă loc la finalul anului 2023. AGERPRES