Oportunităţile de investiţii din Sfântu Gheorghe, promovate la “City Invest 2014”

Oportunităţile de investiţii din judeţul Covasna vor fi promovate de autorităţile locale în cadrul proiectului “City Invest 2014”, iniţiat de Institutul pentru Politici Publice, la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai ambasadelor şi mediului de afaceri.

Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria Sfântu Gheorghe au aprobat încheierea unui acord de asociere cu Institutul de Politici Publice din Bucureşti în vederea organizării în această toamnă a evenimentului “City Invest 2014”, în cadrul căruia vor fi promovate priorităţile de dezvoltare a trei municipii din ţara noastră, respectiv Iaşi, Alba Iulia şi Sfântu Gheorghe.

“La acest eveniment vor participa ataşaţi economici ai mai multor ambasade, iar scopul nostru este acela de a le prezenta oportunităţile de investiţii din Sfântu Gheorghe şi din judeţ”, a declarat primarul municipiului, Antal Arpad. . În cadrul reuniunii de la Bucureşti, programată pe data de 29 septembrie a.c, autorităţile locale vor avea posibilitatea să prezinte invitaţilor o expunere de aproximativ 50 de minute despre valorile şi perspectivele de dezvoltare ale zonei.

Coordonatoarea proiectului, Alexandra Dincă, a declarat că la eveniment vor participa reprezentanţi ai peste 20 de ambasade de la Bucureşti, ai Camerelor de Comerţ, reprezentanţi ai fondurilor de investiţii, băncilor, precum şi ai mediului de afaceri privat din ţară şi străinătate. City Invest a debutat anul trecut cu prezentarea strategiilor de investiţii în municipiile Botoşani, Suceava, Arad şi Timişoara. AGERPRES