Noul primar al municipiului Deva, liberalul Florin Nicolae Oancea, a fost învestit oficial în funcţie pe 29 noiembrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, la care a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban. Florin Nicolae Oancea a câştigat mandatul de primar al municipiului Deva cu ocazia alegerilor parţiale organizate pe 5 noiembrie, el reuşind că obţină 42% din voturile electoratului din localitate.

Noul primar a declarat că în mandatul său va continua proiectele ce au fost începute în municipiu, dar va acorda atenţie şi „sutelor de probleme” pe care le-a constatat în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu cetăţenii în perioada în care şi-a prezentat oferta electorală.

În perioada în care am mers din uşă în uşă cetăţenii mi-au prezentat sute de probleme care trebuie rezolvate. Toate acestea vor fi soluţionate în funcţie de priorităţi. (…) Îmi doresc o eficientizare a activităţii primăriei în relaţia cu cetăţenii. O relaţie deschisă faţă de cetăţeni este un lucru pe care oamenii îl aşteaptă„, a declarat primarul municipiului Deva.

Florin Nicolae Oancea a arătat că începând de luni, 4 decembrie, conducerea primăriei şi funcţionarii instituţiei vor începe lucrul la proiectul de buget pentru anul 2018, iar priorităţile acestuia se vor îndrepta spre soluţionarea problemelor semnalate de cetăţeni, fără să fie uitate proiectele de anvergură.

În opinia noului primar, municipiul Deva are nevoie de crearea de noi locuri de muncă, de o dezvoltare economică şi de modernizarea infrastructurii din educaţie.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că l-a susţinut pe Florin Nicolae Oancea, precizând că are garanţia că proiectele edilului local prezentate în campania electorală vor fi puse în practică. „Aştept să-şi pună în practică programul cu care s-a prezentat în campanie şi am garanţia că îl va realiza punct cu punct. L-am susţinut pe Florin Oancea şi îl vom susţine şi după câştigarea primăriei, astfel încât să reprezentăm o garanţie că proiectele domnului primar Oancea se vor pune în practică”, a afirmat Ludovic Orban.

Florin Nicolae Oancea s-a născut pe 17 ianuarie 1968, în oraşul Călan. În anul 1993 a absolvit Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Finanţe-Bănci. A fost membru al PNL din anul 1998, până în 2012, când a demisionat din partid şi a candidat ca independent la funcţia de primar al municipiului Deva. El a fost consilier local din partea PNL în perioada 2000-2010 şi iunie-septembrie 2016, îndeplinind funcţia de viceprimar între iunie 2004 şi ianuarie 2010. Între anii 2003 şi 2012, a condus organizaţia PNL Deva.

La alegerile locale din iunie 2016, Oancea a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Deva din partea ALDE. În iulie 2017 a revenit în PNL şi a fost desemnat de conducerea organizaţiei locale să candideze pentru Primăria Deva. Din octombrie este preşedinte al PNL Deva. AGERPRES