Noul prefect al judeţului Dolj, Marius Deca, a declarat, luni, că va reanaliza problema demolării chioşcurilor din Craiova atât la nivelul serviciului juridic din prefectură, cât şi la nivelul MAI.
„Am solicitat juriştilor din prefectură să analizeze încă o dată această problemă şi să vină cu un punct de vedere. Am cerut, de asemenea, un punct de vedere Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru că, oricum, corpul de control a fost aici şi a verificat situaţia. Analizăm problema şi vom vedea la ce concluzie ajungem. Acum, să nu-şi închipuie cineva că eu am venit la prefectură special pentru problema asta, dar este chestiunea care a stârnit cele mai mari controverse în ultima perioadă şi trebuie să o clarificăm”, a spus Marius Deca.
Deca a fost învestit în funcţia de prefect al judeţului Dolj în urmă cu patru zile şi îi succede Elenei Costea (ambii foşti membri PNL) care a fost demisă de Guvern după ce s-a opus acţiunii de demolare a chioşcurilor demarată de primarul PSD Lia Olguţa Vasilescu.
Elena Costea a considerat că 166 de dispoziţii ale primarului Craiovei prin care urma să fie demolate chioşcurile din Craiova sunt nelegale, motiv pentru care le-a atacat în instanţă şi a cerut anularea lor. Instituţia Prefectului judeţului Dolj a considerat că, potrivit legii, desfiinţarea construcţiilor provizorii amplasate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Craiova intră în atribuţiile consiliului local şi nu ale primarului. Costea a spus că decizia de demolare a fost luată de Olguţa Vasilescu înainte ca aceasta să realizeze un nou proiect pentru ridicarea altor construcţii.
După ce Prefectura Dolj a atacat în instanţă cele 166 de dispoziţii, primarul Olguţa Vasilescu a solicitat public în repetate rânduri demiterea prefectului Elena Costea. „Doamna prefect nu ştie legea. Eu însă pot să spun că am făcut legi timp de 12 ani (ca parlamentar, n.r.) şi ştiu exact despre ce este vorba”, a spus Vasilescu într-o conferinţă de presă.
Marţi, 13 noiembrie, la Tribunalul Dolj are loc un nou termen în procesul dintre Prefectura Dolj şi Primăria Craiova, proces în care sunt implicate şi opt societăţi comerciale afectate de decizia primarului. AGERPRES