Primăria municipiului Baia Mare va achiziţiona şi monta nouă staţii de încărcare a vehiculelor electrice, a informat edilul Cătălin Cherecheş.

Potrivit acestuia, Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat finanţarea achiziţiei şi instalării în zonele cu trafic intens din municipiul Baia Mare a 9 staţii pentru încărcare destinate vehiculelor electrice.

„Investiţia este estimată la aproximativ 2,5 milioane de lei, din care circa 66% sunt fonduri nerambursabile. Primăria Baia Mare va contribui cu peste 834.000 lei”, a spus Cătălin Cherecheş.

Staţiile de reîncărcare vor avea câte două prize de alimentare şi vor fi amplasate în parcările de pe strada Podul Viilor, strada Culturii (OJT), Bulevardul Unirii, două lângă Magazinul Universal Maramureşul şi lângă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, lângă Parcul Mara, lângă Piaţa Agroalimentară Izvoare, Piaţa Universităţii, strada Victoriei şi Piaţa Gării.

În cursul anului 2020, Primăria municipiului Baia Mare a mai montat şi dat în folosinţă încă şase staţii de încărcare a maşinilor electrice în zonele de mare trafic. AGERPRES