Noi fonduri pentru reabilitarea termica a blocurilor din Piatra Neamt

Primaria Piatra Neamt a primit noi fonduri pentru continuarea programului de reabilitare termica a celor 34 de blocuri de locuit cuprinse in proiectul demarat anul trecut.
Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului a alocat aproape 660.000 de lei pentru realizarea proiectarii si plata auditului energetic realizat anul trecut. Primarul Gheorghe Stefan a declarat ca pentru primul bloc care va intra in reabilitare termica va fi organizata in curand licitatia de executare a lucrarilor, dupa care se va trece la efectuarea acestora. “Cele 34 de blocuri incluse in proiect speram sa devina un model care va fi aplicat la toate blocurile din municipiul Piatra Neamt, pentru a da un aspect civilizat orasului”, a declarat Gheorghe Stefan.

Reabilitarea termica a blocurilor este un proiect complex, care include anvelopare cu materiale termoizolatoare, inlocuirea tamplariilor exterioare si realizarea mansardarii prin crearea unor noi spatii de locuit cu acoperis tip sarpanta, cu cele mai eficiente materiale. Costul investitiei va fi suportat atat de Primaria Piatra Neamt, cat si de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.