Creşterea preţurilor la călătoria cu transportul public din Bucureşti era necesară, întrucât nu s-a mai făcut din 2008, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a adăugat că, prin noile tarife care se vor aplica de la 1 august, autorităţile doresc să încurajeze achiziţia de abonamente anuale STB-Metrorex al căror cost împărţit pe o lună de zile va fi mai mic faţă de cel al abonamentelor separate la cele două societăţi.

„În primul rând, trebuie spus că tariful de călătorie pe transportul public din Bucureşti nu a mai fost majorat din anul 2008, timp în care s-au petrecut lucruri în România şi în economia românească. Trebuie spus că acest tarif nu mai există nicăieri, în niciun oraş din România, deci, cu tariful pe care-l avem acum suntem undeva la media superioară a tarifelor din România, deci ăsta este tariful real. Călătoria reală pe care noi şi călătorii, împreună, o plătim, o călătorie reală costă între 8 şi 9 lei, din care, acum, bucureştenii o să plătescă 3, dar oferim nişte abonamente care nu existau înainte. De exemplu, abonamentul anual. Abonamentul anual, cumulat transport public (de suprafaţă) şi metrou înseamnă 1.200 de lei, asta înseamnă 100 de lei/lună, în condiţiile în care vechile abonamente STB de 50 de lei şi Metrorex de 70 de lei erau mai scumpe decât acesta. Deci, vrem să încurajăm bucureştenii să meargă către această politică de abonamente, pentru că este mult mai bine şi mai predictibil pentru noi ca flux financiar”, a explicat Nicuşor Dan.

El a reamintit că a fost semnat un contract cu compania „Astra” pentru achiziţia de tramvaie. „Conform contractului, primul tramvai o să vină la 15 luni de la semnare, deci anul viitor pe vremea asta o să avem primul tramvai nou în Bucureşti”, a precizat primarul general. AGERPRES