Nicuşor Dan anunță extinderea call center-ului Termoenergetica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că va fi suplimentat personalul de la call-center-ul Termoenergetica, astfel încât bucureştenii să poată afla informaţii în legătură cu avariile apărute şi când vor fi soluţionate acestea.

O să vă invit foarte curând să vedeţi call-center-ul pe care l-am înfiinţat în interiorul Primăriei, pentru ca să nu mai existe situaţii în care bucureştenii să sufere din cauza unei avarii şi să nu ştie ce se întâmplă şi în cât timp se poate rezolva această avarie. (…) Există deja un număr unic la care oamenii pot să sune. Diferenţa este că se va răspunde. Şi oamenii, în momentul în care li se va răspunde, vor şti care este avaria sau lucrarea de care sunt afectaţi şi, estimativ, care este ora la care acest inconvenient va dispărea”, a declarat primarul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a reiterat că în Bucureşti, în actualul sezon rece, vor exista sute de avarii la reţeaua de termoficare, adăugând că urmează “o iarnă dificilă”, dar angajaţii Termoenergetica vor interveni “în cel mai scurt timp posibil” pentru a remedia problemele apărute.

Vom avea sute de avarii. În raportul pe care l-am primit, când am semnat contractul pentru acea finanţare, se arăta că, în ultimul an, am avut 1.700 de avarii. Cele mai multe dintre avarii, logic, se fac atunci când presiunea e mai mare, deci iarna. O să avem sute de avarii. Promisiunea este de a interveni cât se poate de repede. (…) Există o soluţie de avarie, în care să ne asigurăm că există suficiente echipe, material, echipamente – există! – şi oamenii să fie informaţi, să ştie când se remediază problema. Am spus asta în campanie, o spun şi acum. Nu se poate mai mult. Soluţia adevărată este pe termen mediu şi o să înceapă în această primăvară şi primul pas l-am făcut cu cele 300 de milioane pe care le-am obţinut“, a menţionat edilul general.

Nicuşor Dan a amintit că a semnat cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, un contract de finanţare din fonduri europene pentru reabilitarea a 210 kilometri din reţeaua principa lă de termoficare din Bucureşti. Potrivit primarului, pe lângă acest contract, ar exista şi promisiunea Guvernului pentru încă 200 de milioane de euro, pentru a începe din primăvară lucrări de schimbare a reţelei principale de transport. AGERPRES