Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la întâlnirea cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi ai Asociaţiei Municipiilor din România, că va continua susţinerea autorităţilor locale pentru a pune în aplicare politicile guvernamentale şi că este nevoie de o procedură unitară de decontare pentru transportul elevilor, o soluţie urmând să fie găsită până la sfârşitul lunii septembrie.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile s-au concentrat asupra temelor legate de implementarea proiectelor guvernamentale de investiţii, descentralizare, finanţarea măsurilor de asistenţă socială, asigurarea continuităţii furnizării de energie în sistem centralizat şi pregătirea pentru iarnă, măsurile pentru începerea anului şcolar şi modificarea legislaţiei în diferite sectoare pentru sprijinirea comunităţilor locale.

„Continuăm să oferim susţinere autorităţilor locale pentru a pune în aplicare politicile guvernamentale de asistenţă socială şi pregătim împreună începerea anului şcolar şi asigurarea energiei pentru iarna 2022-2023 în condiţiile aplicării măsurilor de protecţie stabilite de Guvern. În paralel însă, continuăm să acordăm importanţa cuvenită investiţiilor locale – extinderea reţelelor de apă şi gaze naturale, renovarea şi modernizarea unităţilor şcolare, spitalelor şi centrelor medicale, reabilitarea şi extinderea infrastructurii locale de transport. Fondurile naţionale şi europene alocate investiţiilor aduc rezultate concrete şi aşteptate de mulţi ani de români”, a afirmat prim-ministrul, conform sursei citate.

Premierul s-a referit la fondurile alocate suplimentar autorităţilor locale la rectificarea bugetară şi oportunităţile oferite de finanţările europene pentru continuarea proiectelor în derulare şi pentru începerea unor noi investiţii.

În privinţa pregătirii începerii anului şcolar, Nicolae Ciucă a menţionat că această temă va fi detaliată în cadrul videoconferinţei cu autorităţile locale care va avea loc marţi.

„E nevoie de o procedură unitară de decontare pentru transportul elevilor. România educată înseamnă şanse egale la educaţie tuturor copiilor. UNCJR şi Ministerul Educaţiei vor găsi o soluţie până la sfârşitul lunii septembrie”, a adăugat premierul Ciucă.

Discuţiile au mai vizat şi teme legate de finanţarea politicilor sociale, echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale, modul de calcul al impozitului pe clădiri, modificarea Codului Silvic, implementarea reformelor din PNRR şi proiectul noii legi a învăţământului preuniversitar, mai precizează Guvernul.

Luni dimineaţă, premierul Nicolae Ciucă a avut şi o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România, context în care a asigurat că, pentru iarna anului 2022-2023, măsurile de plafonare şi compensare preţurilor la energie vor fi aplicate potrivit deciziilor guvernamentale şi a menţionat că Guvernul şi autorităţile locale au reuşit să deschidă linii de finanţare din fonduri naţionale şi europene ce vor îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor. AGERPRES