Primarii sectoarelor Capitalei sunt rezervati in ceea ce priveste o eventuala lege a falimentului adresata autoritatilor locale, ei fiind de parere ca, in actuala perioada economica, este normal ca o institutie sa functioneze pe principiul eficientei, insa trebuie avut in vedere si specificul acesteia.
Primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a declarat miercuri, ca aproba in principiu aparitia unei asemenea legi, dar precizeaza ca „statul trebuie sa sprijine financiar primariile, astfel incat acestea sa poata elibera documentele de evidenta a persoanei, avize, autorizatii de functionare si construire, precum si cele privind extinderea retelelor edilitare, reabilitarea drumurilor, intretinerea zonelor verzi, a unitatilor de invatamant preuniversitare de stat, a unitatilor medicale, colectarea gunoaielor menajere, salubritatea stradala, deszapezirea, asigurarea iluminatului public, cresterea sigurantei cetateanului, derularea programelor sociale, organizarea pietelor agroalimentare, construirea si repartizarea locuintelor, intr-un cuvant buna administrare a localitatii” .
Potrivit edilului, orice primar trebuie sa cheltuiasca banii publici doar pe baza unor proiecte riguros intocmite, in folosul comunitatii pe care o reprezinta si in limitele bugetului aprobat. Ontanu a mai spus ca situatia financiara a autoritatii sale locale este una „foarte buna” si pentru ca se bazeaza pe implementarea unor proiecte de dezvoltare durabila si pe asigurarea sustenabilitatii resurselor financiare. Guvernul ar urma sa elaboreze, la solicitarea FMI, o lege a falimentului primariilor, care sa prevada ca alesii cheltuitori pot fi inlocuiti de judecatori sindici, specialisti care sa plateasca datoriile, sa scada cheltuielile si sa colecteze impozitele locale.