Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a anunţat, vineri, că a semnat la Bucureşti şase noi contracte cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 66 milioane lei.

Cele şase contracte prevăd reabilitarea termică a mai multor blocuri de locuinţe din oraş, modernizarea unei şcoli şi a unor clădiri administrative.

„Vizita pe care am făcut-o săptămâna aceasta la Bucureşti a fost una eficientă din toate punctele de vedere. Dar mai ales energetic. Pentru că am semnat contractele de finanţare pentru şase proiecte finanţate prin PNRR. (…) Implementarea proiectelor va însemna o reducere importantă a consumului de energie, reducerea costurilor şi, implicit, creşterea calităţii vieţii pentru pietreni”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

În cadrul Galei Asociaţiei Municipiilor din România, desfăşurate pe 14 decembrie, municipiul Piatra-Neamţ a fost premiat la categoria „Eficienţă energetică pentru proiectele de extindere şi modernizare a iluminatului public din oraş, cele de asigurare a consumului propriu de energie din surse regenerabile sau de creştere a coeficientului energetic al clădirilor”. AGERPRES