“Ne diferenţiem prin menţinerea unui proces continuu de inovare şi prin calitatea serviciilor de securitate pe care le oferim”

cimpoesu_teodor.jpgDeclară Teodor CIMPOEŞU, Managing Director Kaspersky Lab România şi
Bulgaria
, într-un interviu acordat în exclusivitate Portalului naţional
de Administraţie Publică, www.Administratie.ro .

Teodor Cimpoeşu vorbeşte despre obiectivele companiei pentru
următorii ani, în ceea ce priveşte evoluţia cifrei de afaceri precum şi
despre soluţiile de securitate IT destinate sectorului administraţiei
publice din România.

– Domnule Teodor Cimpoeşu, Kaspersky Lab este una dintre cele mai
importante companii dezvoltatoare de soluţii de securitate din România.
Unde se situează mai exact compania pe care o reprezentaţi, pe piaţa internă
de profil? Ce planuri aveţi din acest punct de vedere pentru următorii ani?

– În momentul de faţă, Kaspersky Lab are o cotă de piaţă de peste 20% în
România şi urmărim să creştem această cifră la 25% – 30% până la sfârşitul
anului. Începând cu 2008, am crescut foarte mult pe piaţa internă de profil,
pornind de la o cotă de 3% – 5%, şi am ajuns una dintre cele mai importante
trei companii de securitate IT. Vom continua să mizăm pe creştere de la an
la an, bazându-ne pe experienţa acumulată şi pe tehnologiile avansate care
compun produsele noastre. Strategia pe termen lung a Kaspersky Lab România
este ca în 3-4 ani să devenim lideri de piaţă şi să ne consolidăm această
poziţie.

– Dispuneţi de o gamă largă de produse, destinate atât
segmentului bussines cât şi celui corporate. Prin ce se deosebesc soluţiile
şi produsele Kaspersky faţă de celelalte produse de pe piaţa internă de
profil?

– Kaspersky Lab a pus întotdeanua accentul pe tehnologiile care stau la
baza fiecărei soluţii de securitate, fie business, fie destinată
utilizatorilor individuali. De exemplu, în momentul de faţă avem peste 50 de
brevete care aşteaptă aprobare – în Statele Unite ale Americii, China, Rusia
şi Europa – ce acoperă o arie largă de noi tehnologii la care au lucrat
specialiştii companiei.

Pentru a da câteva exemple concrete de brevete obţinute recent, voi
menţiona patentul pentru analiza euristică bazată pe un sistem de reguli
folosite în clasificarea diferitelor procese care operează pe calculator
(“Security Rating Technology”), patentul obţinut pentru tehnologia avansată
de identificare a tentativelor de modificare a datelor personale de pe
computer, precum şi patentul acordat anul acesta pentru realizarea unui
antivirus hardware (Hardware AV). Recent chiar, am obţinut un nou brevet
pentru o tehnologie revoluţionară care permite estimarea exactă a impactului
potenţial pe care îl poate avea o epidemie malware, ajutând la împiedicarea
creşterii nivelului ei de răspândire.

Aşadar, ne diferenţiem prin menţinerea unui proces continuu de inovare
şi prin calitatea serviciilor de securitate pe care le oferim. Spun asta
deoarece, o suită de securitate nu mai reprezintă de mult timp doar un
produs, ci este un serviciu complet. Spectrul de infracţiuni informatice
este atât de larg, iar ecosistemul atât de elaborat încât putem spune că
suntem într-o cursă a tehnologiilor cu infractorii cibernetici. De aceea,
acest serviciu trebuie susţinut de tehnologii actualizate şi ajustate
permanent, care asigură utilizatorii că bunurile digitale sunt în siguranţă
în eventualitatea unui atac cibernetic.

– Spuneţi-ne care sunt cele mai importante domenii către care vă
îndreptaţi atenţia din punct de vedere al ofertei de produse şi servicii.

– Securitatea informatică este necesară oricărui domeniu sau companii
care utilizează o infrastructură IT pentru a-şi desfăşura activităţile. Cu
toate acestea, nu înseamnă că serviciile de securitate pe care le oferim
sunt la fel pentru orice domeniu sau segment de piaţă. Fiecare companie are
specificul ei, iar noi – împreună cu partenerii noştri care oferă aceste
soluţii – ne adaptăm acestui specific prin personalizarea suitei de
securitate la nivel de implementare.

Din punctul de vedere al clienţilor existenţi, cred că acoperim toate
verticalele importante, de la producţie, industrii, energie, financiar, până
la servicii şi, cu o pondere destul de importantă, administraţia publică,
unde am obţinut un feedback foarte bun şi chiar mesaje de mulţumire.

– Care sunt produsele şi soluţiile Kaspersky pe care le oferiţi
clienţilor dumneavoastră din domeniul administraţiei publice?

– În primul rând, orice implementare de soluţie începe cu o analiză a
structurii şi mărimii reţelei ce urmează a fi protejate, a modului în care
angajaţii companiei utilizează computerele, precum şi a tipurilor de
dispozitive folosite. O reţea IT poate avea în componenţă atât staţii de
lucru fixe, cât şi dispozitive mobile (laptop-uri, telefoane mobile
inteligente) pe care angajaţii le utilizează la birou şi în afară lui.
Fiecare dispozitiv trebuie protejat corespunzător, niciun detaliu nu trebuie
ignorat, de aceea oferta noastră este structurată pe patru nivele
corespunzătoare perimetrelor în care se regăsesc calculatoarele şi
serverele. De aceea veţi găsi foarte uşor de înţeles şi evaluat produsele
Kaspersky Lab pentru mediul enterprise din suita Open Space: Workspace
Security, Business Space Security, Enterprise Space Security şi Total Space
Security.

Fiecare dintre aceste soluţii este personalizabilă în funcţie de
modelul instituţiei, precum şi de nevoile de securitate. De exemplu, cele
mai frecvente probleme de securitate IT cu care se pot confrunta
instituţiile de stat sunt scurgerile de informaţie, atacurile cibernetice
direcţionate (atacuri special concepute, care urmăresc sustragerea de
informaţii confidenţiale) sau malware-ul. Acestea pot fi criterii importante
în alegerea soluţiei de securitate ideale pentru instituţiile din
administraţia publică.

De exemplu, în centrul de administrare centralizată a soluţiilor
noastre de business (AdminKit), se poate implementa foarte uşor o politică
de interzicere a dispozitivelor flash pe USB şi de folosire a oricăror altor
periferice prin care pot fi introduşi viruşi în sistem sau pot fi extrase
date confidenţiale. Această funcţionalitate, numită device control, este una
tot mai apreciată de clienţii noştri. De asemenea, din toamna trecută am
actualizat şi motorul de scanare antivirus, care acum este mult mai rapid şi
consumă foarte puţine resurse RAM şi procesor, ceea ce face lucrul
funcţionarilor mai uşor chiar şi pe configuraţii hardware care nu sunt de
ultimă generaţie.

Cu toate acestea, nu trebuie niciodată să uităm importanţa pe care o
joacă factorul uman în dezvoltarea şi întreţinerea unui spaţiu sigur din
punct de vedere informatic. Este esenţial să cunoască ce măsuri de protecţie
a luat instituţia şi de ce, precum şi în ce mod îi afectează aceste măsuri
în activităţile de zi cu zi. O strategie de securitate va fi cu mult mai
eficientă atunci când angajaţii înţeleg şi sprijină eforturile organizaţiei
din acest punct de vedere. În plus, aceştia trebuie încurajaţi să raporteze
orice iniţiativă suspectă şi să nu se ascundă de teama eventualelor
consecinţe.

– Domeniul IT este un segment de piaţă afectat de actuala criză
economică. Cum se resimte această situaţie în interiorul companiei? Ce
măsuri aţi luat în acest sens?

– Domeniul IT are multe subdomenii care, bineînţeles, evoluează în mod
diferit. Dacă ne referim strict la piaţa soluţiilor de securitate IT, putem
afirma că aceasta are o tendinţă de creştere, comparativ cu valoarea atinsă
în 2009. Referitor la situaţia Kaspersky Lab, obiectivele de business pentru
2009 au fost atinse, iar nivelul vânzărilor, cel puţin în primul semestru al
anului 2010, este foarte bun. Companiile continuă să investească în
securitate IT, motiv pentru care soluţiile Kaspersky Open Space Security
sunt foarte apreciate ca raport al costului total cu protecţia ridicată
oferită. De asemenea, sectorul de retail a cunoscut o revigorare faţă de
primul semestru din 2009, când situaţia a fost mai puţin favorabilă, având
un impact pozitiv asupra vânzărilor.

La nivel global, 2009 nu a fost deloc un an rău pentru noi, crescând cu
circa 50% pe pieţele cele mai importante şi cu peste 500 de noi angajaţi,
predominant pe R&D, ajungând ca acum să avem peste 2000 de angajaţi.

– Care sunt principalele obiective ale Kaspersky Lab pentru
următoarea perioadă de timp?

– Ne focalizăm în continuare pe păstrarea poziţiei de excelenţă tehnică,
o mare parte din cheltuielile R&D fiind alocate cercetării şi creşterii
expertizei în domeniu. Domeniul securităţii informatice este destul de vast,
iar una dintre capcanele marilor companii este pierderea acestei focalizări
pe competenţele cheie. Cred că noi am reuşit să ne-o menţinem şi de aceea şi
suntem percepuţi ca lideri tehnologici.

Însă, pe această piaţă, modelul de business este şi el în evoluţie, şi
cred că vom vedea o tot mai mare disponibilitate a companiilor de a aborda
achiziţia software şi chiar hardware ca serviciu, anume de a vedea
infrastructura IT ca pe una ce poate fi gestionată din exterior, iar
serviciile ei de suport ca putând fi livrate de terţe părţi. De aceea, cred
că modelul SaaS (Software-as-a-Service), va prinde treptat şi la noi,
singura barieră fiind cea a reputaţiei şi încrederii în ofertantul şi
integratorul de soluţii.

În particular, cred că ar fi un model foarte atractiv pentru sectorul
public, unde o plată periodică a serviciilor, precum şi o externalizare
către firme private competente a serviciilor IT şi de mentenanţă nu poate
decât să ridice productivitatea şi eficienţa folosirii acestei
intrastructuri. Noi lucrăm cu partenerii noştri în această direcţie şi sper
că în curând să vă putem da veşti bune!