A patra ediție a Zilelor municipiului Roman a însumat zeci de activități ce au adus în atenția publicului evenimente inedite și confirmarea excelenței unor valori locale.
Prima acțiune din cadrul Zilelor Romanului a avut loc pe 15 mai la Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Gheorghe”, unde a fost evocată personalitatea episcopului Melchisedec Ștefănescu în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, ai autorităților județene și locale, preoți, istorici, oameni de cultură, profesori și elevii liceului gazdă,care au asistat la o veritabilă lecție de istorie despre importanța și rolul jucat de episcopul Melchisedec Ștefănescu în cultura și istoria neamului și în viața Bisericii Ortodoxe Române.
Ziua de 16 mai a debutat tot sub oblăduirea marelui episcop Melchisedec, in capela din incinta Parcului “Episcop Melchisedec Ștefănescu” fiind oficiată o slujbă de pomenire la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, oameni politici, preoți și diaconi, cadre didactice și elevi, primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, deputatul Elena Udrea, și profesorul Viorel Stan, inspectorul școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Apoi în Piața “Roman-Mușat” a fost inaugurată cea de-a IX-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, manifestare organizată de Primăria municipiuluiu Roman, Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Asociația de Antropologie Urbană, filiala Roman și Fundația “Hanul Ancuței”. Târgul meșterilor populari a fost completat de un târg al produselor tradiționale, iar romașcanii au putut face cumpărături până duminică seara.
Gala Excelenței Romașcane, organizată tot joi, a avut un impact important asupra comunității, ca eveniment în cadrul căruia au fost recompensați romașcanii care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin acțiuni sau rezultate deosebite. Ultima activitate a zilei a fost premierea câștigătorilor la turneul de tenis de câmp “Cupa de Primăvară a municipiului Roman”.
Pe 17 mai, la Primăria Roman a fost semnat un pact de amiciție între municipiul Roman și orașul Ștefan Vodă, din Republica Moldova. La eveniment au fost prezenți cei cinci membri ai delegației de peste Prut, reprezentanți ai administrației publice locale din Roman, dar și membrii Asociației “Pro Basarabia și Bucovina”.
“Vreau să salut delegația din Republica Moldova, din orașul Ștefan Vodă, într-un eveniment care dorește să pecetluiască o relație de colaborare, de înfrățire între noi, la nivel de document. Pentru că la nivel de fire, de simțire, eu zic că deja există legătura de sânge, legătura de frațietate. Sper într-o colaborare care să treacă dincolo de papirusurile ce vor fi semnate astăzi, mai ales că va începe o colaborare între Liceului Teoretic Ștefan Vodă și Colegiul Național Roman-Vodă. Îmi doresc ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, bazele pe care le punem noi astăzi să poată da roade pentru comunitățile noastre”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Tot vineri, Muzeul de Istorie din Roman a găzduit ediția a II-a a colocviului “Dascăli romașcani de altădată”. La eveniment au participat oameni de la catedră din Roman, care au încercat să însuflețească portretele unor dascăli care au crezut în puterea învățăturii.
Seara, începând cu ora 19.00, sute de romașcani iubitori de muzică populară au avut parte de spectacol pe cinste în centrul orașului si care a avut-o în deschidere pe micuța Diandra Bancu, câștigătoarea Marelui Premiu la Festivalul “Doruri Mușatine” 2012 și pe solista Sabina Ursache. Au urcat, apoi, pe scenă îndrăgita orchestră “Moldova” și soliștii săi Nelu Hongu, Nina Zeamă, Daniel Enache, Diana Constantin, Ana Dragu, Ștefan Enășel și Mihaela Cipriana Balașcă. Invitații speciali ai serii au fost solista Adriana Ochișanu și solistul Ion Paladi, din Republica Moldova. Au dansat pe scenă membrii Ansamblului “Cununa Moldovei” din Roman.
Muzeul de Artă din Roman a găzduit sâmbătă, 18 mai, lansarea volumului “Contribuții la viața lui Garabet Ibrăileanu”, semnat de regretatul profesor Nicolae Grigorie Stețcu. Lansarea de carte a marcat un dublu eveniment în viața muzeului romașcan: Zilele orașului Roman și Ziua internațională a muzeelor.
Zeci de părinți și profesori s-au așezat sâmbătă seară în fața scenei amenajate în Piața “Roman-Vodă”, așteptând să-și încurajeze favoriții. Fie că au dansat vals, hip-hop, dansuri tradiționale, dansuri irlandeze sau au cântat folk, rock sau pop, micii concurenți au dovedit tuturor că talentul nu are frontiere. Cei mai talentați artiști au fost desemnați Cristian Prăjescu și Sebastian Tudor, ambii de la clubul Lucky Dance, Andra Mărdărescu și Larisa Mihăieș, de la Colegiul Național “Roman-Vodă”.
Duminică, în a cincea zi de manifestări dedicate romașcanilor, la Muzeul de Artă a avut loc vernisajul expoziției realizate cu prilejul celei de-a doua ediții a concursului de creație plastică pentru copii “Crucea în imaginația copiilor”. Un premiu special, acordat de primarul Laurențiu Dan Leoreanu, l-a primit Andreea Adochiței, elevă în clasa I la Școala “Vasile Alecsandri
O oră mai târziu, Cercul Militar din Roman a găzduit o manifestare culturală organizată în colaborare cu Societatea Culturală “Clepsidra” din Roman și Primăria municipiului Roman. Manifestarea a constat într-o conferință pe tema obezității, susținută de doctorul chirurg Virgil Răzeșu, din Piatra Neamț, și a cuprins o dublă lansare de carte sub semnătura medicului nemțean: “Umbra noastră cea de toate zilele” și “Glontele cu parfum de crini”, ambele apărute la Editura Răzeșu.
Seara de duminică a fost dedicată muzicii, cu melodii interpretate de câștigătorii concursului de talente locale, desfășurat cu o zi înainte pe aceeași scenă. Apoi, în fața publicului a venit Sylvie, fostă componentă a trupei Etno si trupa Daggu Project, din Germania. Cel mai așteptat moment s-a produs când pe scenă au urcat membrii formației Iris care a fost primita cu căldură de fani.
Luni dimineață, primarul Romanului, Laurențiu Dan Leoreanu, a dat startul în proba de cros ștafetă, 4×900 metri mixt locul I fiind ocupat de sportivii de la LPS Roman. După începerea crosului, practicanții de Qwan Ki Do de la CS Bao Roman au desfasurat un spectacol – demonstrație în Piața “Roman-Vodă”, aplaudat fără rezerve de spectatori.
In cadrul Galei Excelenței în Educație au primit recunoștința administrației locale cei mai buni elevi și profesorii ai Romanului care au avut rezultate foarte bune la olimpiadele și concursurile județene, regionale, naționale și internaționale. Primăria municipiului Roman a premiat 98 de elevi și 63 de profesori coordonatori. În cadrul galei au fost premiați și cei 13 membri ai Clubului Bao care au obinut medalii la campionatul național de Qwan-Qi-Do, dar și câștigătorii concursului “Curățenia de primăvară începe cu noi pentru noi!” – organizat de Primăria Roman, “Dor de poezie” – organizat de Colegiul Tehnic “Petru Poni” – și cei ai concursului de creație literară religioasă “Formați la Școala lui Isus” – organizat de Academia “Petru Tocănel”.
Luni seara, romașcanii care au mers la Casa de Cultură a Sindicatelor au putut asista la momente artistice de o înaltă ținută. Debutul serii a aparținut tinerilor muzicieni de la Școala de Artă “Sergiu Celibidache”din Roman. Al doilea moment al serii s-a desfășurat sub bagheta preotului Cristian Dumea, cel care a înființat și dirijează corul “Schola Cantorum Mușatină” si de orchestra de cameră care poartă același nume. După momentele muzicale de excepție, pe scena au urcat actorii Teatrului Municipal Roman care au sustinut spectacolul de teatru “Cerere în căsătorie”, de A.P. Cehov.
Zilele municipiului Roman s-au încheiat marți, 21 mai, odată cu slujba religioasă oficiată la biserica ce poartă hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. “A fost o sărbătoare deosebită, cu multe manifestări și cu efort financiar mai mic decât anul trecut. Mulțumim tuturor sponsorilor care ne-au sprijinit pentru a oferi romașcanilor o săptămână de activități speciale, așa cum merită locuitorii acestui municipiu”, a afirmat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Zilele municipiului Roman a însemnat un efort financiar de 80.000 de lei din bugetul local.