Începând cu data de 25 octombrie, Primăria Reșița a lansat procesul de bugetare participativă în municipiu, prin care cetățenii sunt chemați să decidă ce se va întâmpla cu cei 1 million de lei alocați special pentru acest scop. Concret, cetățenii, individual sau în grup, vor putea scrie și propune un proiect care să se încadreze în unul din cele două domenii de interes: MOBILITATE URBANĂ și AMENAJAREA SPAȚIULUI PUBLIC, cu o alocare de câte 500.000 de lei pentru fiecare domeniu.
Bugetarea participativă a fost introdusă în cadrul proiectului „PROCIVIS – Implicare civică pentru dezvoltarea locală a Municipiului Reşiţa”, implementat de Societatea Academică din România (SAR). În cadrul proiectului, pe parcursul mai multor ateliere, a fost creat un design colaborativ de bugetare participativă la care au participat reprezentanți ai societății civile din Reșița, reprezentanți ai administrației publice locale și experți SAR.
Până pe data de 14 noiembrie se va desfășura etapa de informare a cetățenilor legată de această oportunitate, propunerile urmând să fie strânse până pe data 1 Decembrie 2023. După verificarea eligibilității proiectelor și  eventuale clarificări, PROIECTELE VOR FI VOTATE DE CĂTRE CETĂȚENI timp de trei săptămâni, între 10 și 30 ianuarie 2024, pe 31
ianuarie urmând să fie anunțate rezultatele.

Pentru a propune un proiect pe platformă, cetățenii trebuie să intre pe platforma online special creată (la adresa: https://bp.primariaresita.ro/BugetareParticipativa/Home) și să adune 30 de semnături din comunitate pentru a depune ideea de investiție publică.
Ulterior depunerii proiectelor, tot cetățenii vor fi cei care vor vota care proiecte vor câștiga finanțarea pusă la dispoziție de primărie și vor fi implementate. Dacă valoarea unui proiect câștigător este sub valoarea de 500.000 de lei, Primăria își asumă să implementeze și următorul proiect sau următoarele proiecte ca număr de voturi, până la epuizarea bugetului disponibil.
Misiunea procesului de bugetare participativă este de a încuraja ca democrația la nivel local să fie mai incluzivă, mai deliberativă, pe baza unor deziderate de justiție socială și de mediu și având la bază strategia de dezvoltare a orașului.
„Reșița are cel mai bun design de bugetare participativă din țară. Nu doar cu vot online, ci și cu deliberări și întâlniri în spațiul public și trageri la sorți pentru o mai mare transparență. Sigur că miza nu e atât pe design, ci pe implementare și ajutăm cu expertiză administrația municipiului Reșița să includă mai mulți cetățeni la luarea deciziilor privind investițiile locale. Sprijnim administrația și societatea civilă locală să exporte acest model de bune practici la nivel național”, spune Adi Dohotaru, expert bugetare participativă SAR.