Municipiul Moinești va avea un modern Centru de Control al traficului, lucrările de instalare ale camerelor video fiind în curs. Pe străzile din zona centrală vor fi montate un număr de 67 de camere video de supraveghere CCTV mobile pe stâlpi de 6 metri înălțime de-a lungul unui traseu de 4,75 kilometri de fibră optică și încă 24 de camere video (cu instalațiile aferente) în zona străzilor George Coșbuc, Căpitan Zăgănescu și Mihai Eminescu.
„Centrul de Control se va afla în sediul primăriei, va funcționa permanent și va monitoriza îndeaproape traficul urban cu camere foarte performante 4K – o rezoluție de foarte bună calitate. Acestea vor fi mobile și vor avea o excelentă selecție a gradului de detaliu (zoom optic). De asemenea, sistemul este unul integrat, complementar sistemului existent deja și va putea fi extins pe viitor ori de câte ori situația o va impune!”, spune Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.