În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, în municipiul Moinești vor avea loc lucrările celei de-a VII-a ediții a Simpozionului „Aurul Negru: Tradiție și Continuitate la Moinești”, dedicat istoriei exploatăarii aurului negru în Moinești. Cu această ocazie, holul central al primăriei locale va găzdui expozițiile de fotografie „Moineștiul de Altădată” și “Cronica exploatării Aurului Negru”, iar pe 1 noiembrie, de la ora 13.00, la Sala de Festivități a primăriei va fi difucat filmul “Patriarhii Aurului Negru”. La eveniment vor participa corpul profesorilor ingineri din municipiul Moinești, cercetători, istorici, elevi.

De asemenea, între 6 și 10 noiembrie, municipiul Moinești va găzdui manifestările ediției a VII-a a Expoziției de Artă Fotografică și Video “Ancestral și Actual pe plaiurile Moineștiului”. În holul central de la etajul 1 al Bibliotecii Municipale vor fi expuse lucrări de artă forografică, iar pe 8 noiembrie, de la ora 13.00, va avea loc proiecția filmului documentar “Cucuteni, o civilizație mai veche decât Mesopotamia”, în Sala de Festivități a Primăriei municipiului Moinești. Printre invitați se numără dr. Romeo Dumitrescu – președintele fundației “Cucuteni pentru Mileniul III”, precum și profesori emeriți din învățământul local.