Municipiul Moinești a găzduit o nouă ediție, aniversară, a Raliului Moldovei Bacău

Ediția aniversară a Raliului Moldovei Bacău a sărbătorit în această toamnă 10 ani de existență, desfășurându-se în perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv. A fost, de altfel, încheierea sezonului 2020 a Campionatului Național de Raliuri.

În parteneriat cu Primăria municipiului Moinești, ACS Rally Spirit a organizat pe 24 octombrie două tururi ale deja tradiționalelor probe consacrate de la Runcu, Moinești și Vermești. Concurenții au avut de parcurs în prima zi a raliului 42.8 km împărțiți în 6 probe speciale, câte trei dimineață și trei după-amiază despărțite de o pauză în parcul de service de la jumătatea zilei, chiar în centrul municipiului Moinești.

Reprezentanții echipelor prezente în competiție au fost fericiți că spectaculosul concurs a avut loc și în acest an – am ajuns, iată, la o aniversară ediție cu numărul zece pe minunatele dealuri pitorești care înconjoară orașul. „Chiar dacă suntem într-un an atipic, îl felicit pe Adrian Răspopa că a reușit să organizeze acest eveniment și să sărbătorim împreună 10 ani de Raliul Moldovei la Moinești. Acest tip de evenimente sunt benefice pentru populație deoarece oamenii au nevoie de sport și de cultură, chiar dacă ne chinuim cu acest virus care s-a abătut asupra întregii omeniri. Doresc să îl asigur pe Adi de sprijinul nostru și în viitor…”, a declarant primarul municipiului Moinești, jr. Valentin Vieru, la conferința de presă care a precedat competiția.

Toate echipele prezente în concurs și-au făcut un titlu de glorie din promovarea proiectului foarte important al Autostrăzii Bacău – Brașov, o inscripție cu „Susțin A13” fiind prezentă pe toate mașinile.