Municipiul Fălticeni găzduieşte reuniunea Active Network de prezentare a bunelor practici în sport

coman_catalin.jpgPrimăria Fălticeni găzduieşte, joi şi vineri, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului internaţional Active Network, finanţat de Comisia Europeană, aceasta fiind a doua reuniune organizată în România de la demararea proiectului în anul 2013.

Primarul Cătălin Coman a declarat presei că municipiul Fălticeni şi Federaţia Română Sportul pentru Toţi, alături de municipalităţi şi federaţii sportive naţionale din ţări europene, fac parte dintr-o reţea internaţională ce promovează sportul de masă, bunele practici de colaborare dintre municipalităţi şi structuri sportive.

Colaborarea dintre Fălticeni şi Federaţia Română Sportul pentru Toţi s-a concretizat prin organizarea a cinci evenimente dedicate sportului pentru toţi, în cursul anului 2013, parteneriat premiat în luna octombrie a anului trecut cu ocazia Congresului “Move 2013” desfăşurat la Barcelona.
Întâlnirea de lucru de la Fălticeni are loc în prezenţa managerului de proiecte ISCA (International Sport and Culture Association) Danemarca, a coordonatorului european “Move Week” şi a delegatului Federaţiei Sportul pentru Toţi din Serbia. Din partea organizatorilor este prezent primarul Cătălin Coman şi Mihai Androhovici, vicepreşedintele Federaţiei Române Sportul pentru Toţi. La întâlnirea de joi au fost invitaţi reprezentanţi ai Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport din Suceava şi Iaşi, precum şi cluburi sportive şi organizaţii neguvernamentale din Fălticeni şi Suceava implicate în promovarea sportului pentru toţi, care au prezentat exemple de bune practici în domeniu.

Proiectul Active Network urmăreşte creşterea numărului persoanelor care practică sportul, indiferent de forma de manifestare, amator sau de performanţă şi promovarea bunelor practici de colaborare între comunităţile locale şi entităţile sportive. AGERPRES