curtea_dearges.jpgUn eveniment prilejuit de conferirea titlului de „Oraş Regal” municipiului Curtea de Argeş a avut loc, miercuri seară, la Palatul Elisabeta. Titlul a fost acordat de regele Mihai I, prin intermediul principesei Margareta, „în semn de preţuire pentru legătura spirituală, identitară, culturală şi istorică dintre străvechea urbe şi Coroana Română”.

„Este o deosebită onoare pentru noi să purtăm acest titlu de Oraş Regal, o mândrie pentru toţi locuitorii oraşului Curtea de Argeş”, a spus primarul municipiului, Nicolae Diaconu. Potrivit acestuia, „regalitatea este o emblemă la Curtea de Argeş, acolo avându-şi locul de veci toată Casa Regală a României”. El a declarat că se realizează astfel „un pod peste ani, între prima capitală a Valahiei lui Neagoe Basarab şi actuala urbe – Oraş Regal, cu un potenţial turistic deosebit”.

La eveniment au fost prezenţi, alături de principesa Margareta şi principele Radu, reprezentanţi ai societăţii civile din Curtea de Argeş, consilieri locali, academicieni, cadre didactice. AGERPRES