Monitorul Oficial al municipiului Râmnicu Vâlcea, în care sunt publicate hotărârile Consiliului Local, a ajuns la numărul 100.

Momentul aniversar a fost marcat, miercuri dimineaţă, printr-o ceremonie care a avut loc la Primăria Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, primarul interimar Romeo Rădulescu, a reamintit că primul număr al publicaţiei a ieşit de sub tipar pe 28 ianuarie 2004, în baza unei hotărâri a Consiliului Local privind aprobarea organizării serviciului public de editare a Monitorului Oficial al municipiului Râmnicu Vâlcea.

„În cele 100 de ediţii, Monitorul Oficial local s-a constituit ca o modalitate eficientă şi necostisitoare de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor oraşului peste 1.500 de acte administrative cu caracter normativ, adoptate sau emise la nivelul administraţiei locale, precum şi mai multe sute de proiecte de acte administrative cu caracter normativ supuse dezbaterii publice în baza legii privind transparenţa decizională”, a afirmat Rădulescu.

Ediţia aniversară apare cu prima pagină color şi cuprinde hotărârile adoptate în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal din 15 februarie, printre ele fiind proiectul de buget pentru anul 2010, hotărârea de menţinere a preţului gigacaloriei pentru populaţie la acelaşi nivel, precum şi cea prin care i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare fostului edil Mircia Gutău. AGERPRES