Modernizarea iluminatului public din Suceava cu fonduri elveţiene este întârziată cu câteva luni

Proiectul de modernizare a iluminatului public cu lămpi de tip LED, finanţat din fonduri elveţiene, se va finaliza până la sfârşitul acestui an, cu o întârziere de câteva luni, a declarat viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, în cadrul comandamentului ce urmăreşte derularea proiectelor de investiţii din municipiu.

Harşovschi a arătat că, până în prezent, au fost schimbate aproximativ 2.600 de corpuri de iluminat, iar proiectul prevede înlocuirea, până în septembrie, a 3.483 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED, economice şi cu durată de viaţă mai lungă.

”Nu se vor încadra să termine în două luni. Până la sfârşitul anului vom finaliza acest proiect cu fonduri elveţiene”, a spus Harşovschi.

El a precizat că prima tranşă de fonduri din partea autorităţilor elveţiene, în valoare de 2,2 milioane de lei, ar trebui să intre în aceste zile în conturile municipalităţii, Primăria achitând deja pentru facturile lucrărilor de iluminat public 705.855,73 lei.

Valoarea contractului pentru modernizarea iluminatului public în Suceava este de 15.832.275,3 lei cu tot TVA, finanţarea fiind asigurată 85% din fonduri elveţiene, restul reprezentând cofinanţarea primăriei.

Proiectul ”Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava” a fost câştigat de asocierea dintre SC Flash Lighting Services SA şi SC Loial Impex SRL Suceava, şi presupune înlocuirea a 3.483 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED, economice şi cu durată de viaţă mai lungă, dar şi un sistem de telegestiune de control la distanţă a iluminatului public din municipiu. AGERPRES