Ministrul Sănătăţii a fost prezent la semnarea protocoalelor de predare a spitalelor din Covasna

Autorităţile locale au semnat, luni după-amiază, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, protocoalele de predare-primire a spitalelor din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Covasna.

Primarul din Baraolt, Nagy Istvan, a refuzat să semneze pe motiv că la protocol nu sunt ataşate şi anexele la care se face referire în text. Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Fogolyan Kristof”, care are aproximativ 800 de paturi şi este cel mai mare din judeţ, a fost preluat de Consiliul Judeţean Covasna, iar celelalte două spitale, de către consiliile locale Covasna şi Târgu Secuiesc, care au format sau urmează să formeze asociaţii de dezvoltare intercomunitară împreună cu localităţile din jur, pentru a le putea finanţa şi administra împreună.

Ministrul Sănătăţii a remarcat că judeţul Covasna este cel de-al doilea din ţară care semnează protocoalele de preluare a spitalelor, menţionând că procesul de descentralizare va fi în interesul comunităţilor locale, deoarece vor putea fi mai bine gestionate decât până acum.

Cseke Attila a mai spus că ”procesul de transfer” către autorităţile locale a fost unul corect, precizând că datoriile spitalelor până la data de 31 martie 2010, respectiv cele ieşite din termenul de plată, vor fi achitate din bugetul de stat. Potrivit ministrului, valoarea acestora la nivel naţional se cifrează la 170 de milioane de euro şi majoritatea s-au acumulat între anii 2005-2008. Două dintre cele şase spitale din judeţul Covasna, şi anume Spitalul de cardiologie din staţiunea Covasna şi Spitalul de patologie neuromusculară din Vâlcele, vor rămâne în continuare în subordinea Ministerului Sănătăţii, fiind catalogate drept instituţii de interes naţional.

Primarii din zona Întorsurii Buzăului au condiţionat preluarea noului spital, care funcţionează ca secţie externă a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, de terminarea lucrărilor şi dotarea cu aparatură medicală, iar primarul din Baraolt, de ataşarea anexelor privind personalul, bunurile şi datoriile spitalului. AGERPRES