borbely_laszlo_.jpgMinistrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă, în judeţul Alba, că un miliard de euro vor fi angajaţi în 2010 din fondul de mediu, ceea ce înseamnă foarte mult pentru economia României în această perioadă de criză.

Laszlo Borbely a spus că 438 milioane de lei vor fi alocate pentru lucrări de prevenire a inundaţiilor şi de regularizare a malurilor, pe o perioadă de trei ani. Ministrul a amintit că tot pe fondul de mediu sunt angajate şi alte iniţiative precum gropile de deşeuri. „Nu o să pornim foarte multe lucrări noi, ci încercăm să finalizăm acele lucrări care sunt în derulare”, a completat el.

Laszlo Borbely a afirmat că pe programul privind spaţiile verzi există 1.043 de proiecte, dintre care jumătate au fost deja analizate. „Probabil, la sfârşitul lunii iunie, vom avea şi anunţuri pentru 280 de proiecte care înseamnă aproape 300 de milioane”, a spus ministrul.

Un alt program care va porni probabil în luna iulie este cel privind staţiile de epurare şi canalizare, care va fi finanţat tot din fondul de mediu. „În a doua jumătate a anului va demara şi programul pentru piste de biciclete”, a spus ministrul Mediului şi Pădurilor. „Avem 1,8 miliarde de lei din fondul de mediu şi 2,6 pentru care putem angaja cheltuielile” a explicat Borbely. El a adăugat că există şi o hotărâre de guvern pregătită pentru reecologizarea a cinci iazuri. AGERPRES