Ministrul Elena Udrea a inaugurat mini-portul din Sfântu Gheorghe

udrea-port-sf.ghe_.jpgMini-portul din localitatea Sfântu Gheorghe, o investiţie menită contribuie la dezvoltarea turismului în zonă, a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi a mai multor ambasadori străini acreditaţi în România.

“Sunt vremuri grele şi cred că putem depăşi aceste momente dificile de criză prin investiţii. Investiţiile înseamnă locuri de muncă, bani la buget şi pentru comunităţile din Delta Dunării un nivel de trai mai ridicat. Am investit 33 de milioane de lei la Sfântu Gheorghe, dar această investiţie va deschide turismul în Delta Dunării”, a declarat, la inaugurare, ministrul Elena Udrea.

Oficialul guvernamental a dat asigurări că va sprijini în continuare comunităţile din Delta Dunării şi investiţiile turistice în zonă, afirmând că şi proiectul privind dezvoltarea turismului în comuna C. A. Rosetti prin promovarea cailor semi-sălbatici din Letea va fi realizat în viitorul apropiat.

“În ultimii doi ani, în turism am investit peste un miliard de euro din fonduri europene şi bugetul naţional. Avem peste 110 milioane de euro pentru promovarea turismului şi vom continua să investim în turism, cu speranţa că, astfel, se vor crea mai multe locuri de muncă, va creşte contribuţia turismului în PIB, iar pentru comunităţile locale, precum cea din Sfântu Gheorghe, consider că investiţiile în turism reprezintă o şansă a populaţiei de a prospera”, a afirmat ministrul Elena Udrea.

Lucrările de realizare a mini-portului din Sfântu Gheorghe, finalizate cu un an întârziere faţă de termenul iniţial anunţat, au început în septembrie 2009, obiectivul de investiţii făcând parte din sub-programul naţional de turism “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre”.

Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 33 milioane lei, deşi iniţial valoarea acestora a fost estimată la circa 27 milioane lei. Creşterea cheltuielilor a fost explicată prin lucrările suplimentare necesitate în condiţiile în care în ultimi doi ani Dunărea a înregistrat cote record. AGERPRES