miclea-mircea.gif

La sediul Ministerului Educatiei si Cercetarii a avut loc intalnirea dintre ministrul educatiei si cercetarii, Mircea Miclea (foto), si reprezentantii unor asociatii profesionale din invatamant, in cadrul careia ministrului educatiei si cercetarii i-au fost prezentate obiectivele, activitatile si rezultatele obtinute de aceste asociatii.
Fiecare asociatie a pus la dispozitia conducerii MEdC o mapa de prezentare si o selectie a produselor realizate, insistandu-se asupra modului in care fiecare asociatie a contribuit la sustinerea initiativelor si prioritatilor strategice ale MEdC.

Mircea Miclea i-a informat pe cei prezenti despre preocuparile actuale ale ministerului in domeniile asigurarii calitatii in educatie si descentralizarii invatamantului preuniversitar si a consecintelor acestora asupra curriculumului, evaluarii interne si externe a elevilor, manualelor, formarii profesorilor, managementului scolar si a salutat initiativa asociatiilor de a se implica in mod profesionist in dezbaterea si implementarea acestora.

De asemenea, ministrul Miclea a insistat asupra necesitatii formalizarii relatiei de colaborare intre minister si diferitele asociatii profesionale (acord/ contract de colaborare) si a implicarii asociatiilor in proiecte de cercetare alaturi de Institutul de Stiinte ale Educatiei si universitati.

Ministrul educatiei si cercetarii a recomandat acreditarea programelor de formare oferite cadrelor didactice de catre asociatii, atragerea tuturor grupurilor de interese (inclusiv a altor asociatii profesionale) in dezbaterea publica a proiectelor de legi, includerea lor in grupurile de lucru tematice ale ministerului, recuperarea si valorizarea resurselor de expertiza din sistem (recunoasterea formatorilor, acreditarea programelor de formare existente etc ), includerea activitatilor desfasurate de asociatii in calendarul de activitati a ministerului si asigurarea transparentei in informarea cadrelor didactice interesate.