Consiliul Local Baia Mare a refuzat vineri invitaţia Romaltyn Mining de a vizita uzina de tratare a minereurilor neferoase, majoritatea membrilor forului local considerând că reprezentanţii companiei ar trebui să vină în faţa consiliului pentru a-şi susţine punctul de vedere.
Reprezentanţii PSD, PDL, UDMR, UNPR, PC şi PP-DD au respins invitaţia, considerând-o neavenită, mai ales că primăria şi Romaltyn Mining se află în proces. De cealaltă parte, grupul consilierilor PNL a susţinut că este necesară o informare la faţa locului asupra stadiului investiţiilor efectuate de companie.
„Doar vizitând uzina şi ascultând părerile specialiştilor putem să ne facem o părere despre stadiul investiţiilor efectuate, despre respectarea condiţiilor legale de mediu pe care firma trebuie să le îndeplinească”, a declarat consilierul liberal Călin Bota.
CL Baia Mare a respins în mai multe rânduri solicitarea companiei miniere privind autorizarea activităţii, pretextând că uzina se află într-o zonă locuită. Nemulţumiţi, proprietarii companiei au atacat în instanţă hotărârea CL Baia Mare. Deocamdată, procesul se află pe rol, iar reprezentanţii companiei miniere au solicitat, în luna februarie, o întâlnire cu membrii CL pentru a prezenta investiţiile făcute, însă demonstraţiile acestora nu i-au convins pe aleşii locali.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, refuză, de doi ani, eliberarea autorizaţiilor de funcţionare şi construcţie pentru compania Romaltyn Mining, agrumentând că zona unde este amplasată uzina e locuită, propunând relocarea investiţiei.
Proprietarii afacerii susţin că reamplasarea uzinei ar scădea vertiginos profitul afacerii. Aceştia afirmă că au investit peste 40 milioane de dolari şi deţin toate autorizaţiile specifice domeniului minier, mai puţin cel din partea autorităţilor locale. AGERPRES