ploiesti_spit_jud.jpgMedicul Alexandru Băloi este noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, cea mai mare unitate sanitară din Prahova care la sfârşitul anului trecut a fost implicată într-un scandal în urma căruia managerul Adrian Strâmbeanu a renunţat la funcţie.

Potrivit unui comunicat emis vineri de Consiliul Judeţean Prahova, în subordinea căruia se află spitalul, concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager al SJU Ploieşti a fost câştigat de medicul Alexandru Băloi. Acesta a obţinut media finală 8,54 (7,50 la proba scrisă şi 9,57 la susţinerea proiectului).

Trei medici s-au înscris la concursul pentru postul de manager al SJU Ploieşti, respectiv Alexandru Băloi, medic de familie care, o perioadă, a ocupat funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, fiind apoi detaşat ca director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, medicul stomatolog Marius Andrei Dinu, şi Andrei Zbuchea, medic primar de chirurgie plastică în Secţia de chirurgie plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Medicul Andrei Zbuchea nu a îndeplinit toate condiţiile pentru a intra în proba scrisă a concursului, iar Marius Andrei Dinu nu a obţinut un punctaj la proba scrisă care să îi permită să treacă la etapa de susţinere a proiectului de management.

Conducerea interimară a SJU Ploieşti a fost asigurată de medicul Florin Puşcariu din data de 6 decembrie, când fostul manager Adrian Strâmbeanu a solicitat Consiliului Judeţean Prahova încetarea contractului de management prin acordul părţilor, în urma unui scandal izbucnit după ce chirurgul Dan Oprea a făcut o serie de afirmaţii grave în presă privind desfăşurarea activităţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Prahova. AGERPRES