oras_copiilor_oradea.jpgOrăşelul Copiilor din Oradea reprezintă cea mai mare investiţie pe care autorităţile publice locale au realizat-o în domeniul educaţiei prin divertisment. Acest proiect extraordinar a fost inaugurat la 1 iunie 2007 şi reprezintă în continuare cea mai atractivă locaţie de joacă pentru copiii din Oradea.

MBS Group, în calitatea sa de antreprenor general al acestei lucrări a construit Orăşelul Copiilor pe o suprafaţă de 14 600 mp şi l-a dotat cu echipamente de joacă de ultimă generaţie, o clădire multifuncţională pe două niveluri şi un amfiteatru în aer liber destinat activităţilor culturale pentru copii şi tineret.

Complexul de joacă este cu siguranţă cel mai modern din ţară. Prin multitudinea de jocuri, aparate şi echipamente interactive cu care este dotat, acesta se bucură de o largă paletă de utilizatori, de la copii de 1 an până la tineri aflaţi la vârsta adolescenţei. Pentru fiecare dintre aceştia există zone special amenajate şi dotate astfel încât să îi motiveze nu doar să se joace ci să şi înveţe prin intermediul jocului, să-şi dezvolte spiritul de echipă, să-şi testeze aptitudinile şi să-şi pună în valoare calităţile fizice şi psihice.

Acest proiect a fost realizat cu succes datorită şi profesionalismului partenerilor noştri care au oferit servicii de consultanţă, proiectare şi execuţie la cele mai inalte standarde.