Restituirea celor 15 procente din salariile bugetarilor şi găsirea surselor pentru ca pensionarii să-şi primească înapoi sumele oprite pentru contribuţia la asigurările sociale se numără printre priorităţile în următoarele şase luni ale ministrului propus la Muncă, Mariana Câmpeanu.
„Din punctul de vedere al Ministerului Muncii doresc în această scurtă perioadă două lucruri: să putem repara restituirea celor 15% personalului bugetar care a fost o măsură abuzivă şi care trebuia reparată demult şi de asemenea pensionarii să primească sumele oprite pentru contribuţia de asigurări sociale, de asemenea, în mod abuziv”, a spus Câmpeanu, miercuri, după şedinţa Biroului Politic Central al PNL.
Referindu-se la restituirea banilor pensionarilor, Câmpeanu a spus că ea a avut o propunere pe care a oferit-o vechiului guvern de restituire a contribuţiei asigurărilor sociale până la sfârşitul anului, în tranşe egale, prin diminuarea sumelor către Casa de Asigurări de Sănătate, iar această soluţie trebuie analizată.
„Dacă vom găsi acei bani cu care se laudă acum vechiul guvern, vreo cinci miliarde care nu ştim pe unde sunt ascunse, o să reanalizăm problema, dacă nu o să găsim acei bani sigur că ne aşteaptă o rectificare bugetară pentru reîntregirea salariilor şi căutarea resurselor pentru restituirea sumelor pentru asigurări sociale. Ceea ce pot să vă confirm este că sigur le vom face”, a mai spus Câmpeanu.
Despre revenirea indemnizaţiilor pentru mame la forma iniţială, Câmpeanu a menţionat că este o măsură cuprinsă în programul USL pentru viitoarea guvernare, iar ea trebuie să fie în atenţia construirii viitorului buget, pentru că în actualul măsuri de acest gen nu sunt cuprinse.
Mariana Câmpeanu a mai spus că doreşte să asigure o gestionare corectă a banilor Ministerului Muncii pentru un sprijin cât mai mare pentru persoanele defavorizate în această perioadă de criză şi în acelaşi timp îşi propune să gestioneze, în condiţii bune, rata şomajului în aşa fel încât aceasta să nu mai crească. AGERPRES