Marea Britanie sprijina proiectele europene ale Primariei Iasi

Excelenta Sa Robin Barnett, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord in Romania, a efectuat o vizita in municipiul Iasi, la invitatia primarului Gheorghe Nichita.
Diplomatul britanic s-a aflat pentru prima data in calitate oficiala la Iasi, dupa ce tot aici a invatat timp de citeva saptamini limba romana. In cadrul intilnirii cu seful municipalitatii iesene, au fost puse in discutie cele mai importante proiecte ale orasului, cu un accent deosebit pe proiectul de regenerare urbana a zonei Cuza Voda, demarat anul trecut cu sprijinul unor experti britanici.

Primarul Gheorghe Nichita a adaugat la acesta nevoia de a sprijini formarea de specialisti in atragerea fondurilor europene, la nivelul autoritatilor publice locale. Avand o mare experienta in procesul de pre-aderare europeana, prin misiunile diplomatice efectuate pana acum, excelenta sa Robin Barnett a afirmat ca doreste ca sprijinul britanic acordat Romaniei si, implicit, Primariei iesene, sa continue si dupa integrarea tarii noastre in structurile europene.