Aeroportul din Baia Mare este tentant pentru operatorii low-cost în perspectiva redeschiderii

Companiile aeriene low-cost sunt cele mai interesate să opereze de pe aeroportul internaţional “Maramureş”, estimat a fi redeschis traficului aerian din vara acestui an, a declarat directorul instituţiei, Dorin Buda.

“Suntem în discuţii avansate cu două companii low-cost care operează pe piaţa din România, însă în ambele cazuri încă nu avem un răspuns definitiv. Cert e că doi operatori aerieni străini intenţionează să deschidă curse din şi înspre Baia Mare din mai multe oraşe europene”, a spus Dorin Buda.

Directorul Aeroportului Internaţional ” Maramureş” a mai precizat că deschiderea unor rute externe spre Baia Mare va reduce substanţial numărul pasagerilor care aleg ca punct de îmbarcare pentru un zbor extern aeroporturile din Cluj-Napoca, Satu Mare sau Bucureşti.

“Redeschiderea aeroportului nostru cel mai probabil în vara acestui an cred că va însemna şi realocarea ca punct de plecare a unui număr semnificativ de pasageri care acum întrebuinţează aeroportul vecin Satu Mare, Cluj-Napoca sau Bucureşti pentru anumite destinaţii europene”, a precizat Dorin Buda.

Acesta a menţionat că nu are autorizaţia să facă publice numele celor doi posibili operatori aerieni care ar putea alege ca destinaţie aeroportul din Baia Mare. El a adăugat că imediat după redeschiderea aeroportului, compania Tarom îşi va relua cursele pe linia Bucureşti – Baia Mare.

Până la închiderea aeroportului în anul 2015, pentru extinderea pistei, terminalului şi alte facilităţi prevăzute de normativele şi reglementările în domeniul aeronauticii, aeroportul Baia Mare a fost operat zilnic cu două curse pe conexiunea Bucureşti – Baia Mare – Bucureşti de către compania Tarom, iar timp de doi ani, având trei curse săptămânale pe conexiunea Viena – Baia Mare – Viena, de către Austrian Airlines. Temporar au mai operat curse pe Baia Mare compania Blue Air şi alte mici companii charter străine. AGERPRES