Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Argeş au fost citaţi luni, pentru data de 11 septembrie, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în urma percheziţiilor efectuate de procurori.

„Toţi cei care sunt vizaţi, mâine sunt chemaţi la DNA. Şase persoane. (…) Ştiu că mâine sunt chemaţi din oră în oră la DNA. (…) Salariaţii sunt bulversaţi, uneia dintre doamne, care a fost vizată, i s-a făcut rău, a plecat acasă. Ceilalţi sunt stresaţi, stresul este puternic”, a declarat vicepreşedintele CJ Argeş, Florin Tecău.

El a mai spus că nu ştie dacă a fost citat pentru audieri şi preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, deoarece acesta nu se află în localitate. „Nu am vorbit cu domnul preşedinte, nu ştiu dacă a fost citat, este la Bucureşti”, a explicat vicepreşedintele CJ Argeş.

Tecău a subliniat faptul că activitatea instituţiei a fost paralizată, după ce anchetatorii au ridicat unităţi PC din mai multe birouri. „Au ridicat calculatoarele şi acesta este lucrul cel mai dureros. Au ridicat calculatoare de la toate direcţiile, la ora actuală nu putem să mai avem niciun document şi nu putem să lucrăm. Ni se cer documente de la Ministerul Dezvoltării, erau în calculatoare, nu ştiu cum putem să le refacem”, a explicat Florin Tecău.

Mai multe dosare cu documente şi unităţi PC au fost ridicate de procurorii anticorupţie, luni, de la sediul CJ Argeş. Bunurile au fost ridicate pentru cercetări, în urma percheziţiilor efectuate în mai multe birouri ale instituţiei, într-un dosar care vizează, conform unor surse judiciare, fraude cu fonduri europene. Anchetatorii au efectuat percheziţii în opt birouri din cadrul CJ Argeş, printre care şi cel al preşedintelui Constantin Nicolescu, la sediile a patru firme care ar fi avut contracte cu instituţia, precum şi la o locuinţă particulară, potrivit avocatului Gabriela Zoană.

„Este vorba de o percheziţie, un simplu act procedural. Nu au fost ridicate până în prezent înscrisuri, dar percheziţiile nu s-au încheiat. (…) Nu este un dosar nou. Nu e nimic neobişnuit., perchezitia este un act procedură comun în timpul urmăririi penale”, a declarat, în cursul dimineţii, Gabriela Zoană, care îl reprezintă pe Constantin Nicolescu într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în anul 2011 într-un dosar de corupţie vizând, printre altele, fraude cu fonduri europene, procesul aflându-se pe rolul Tribunalului Argeş. AGERPRES