Ludovic Orban: În calitate de premier voi sprijini toate proiectele iniţiate de Nicuşor Dan

Premierul Ludovic Orban a declarat că va susţine toate proiectele iniţiate de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi s-a angajat că Executivul va duce la “bun sfârşit” proiecte care ţin de zona guvernamentală, dar, de fapt, “generează beneficii pentru Bucureşti”.

Noul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la sediul municipalităţii, la care a fost prezent şi premierul Orban.

Odată începută activitatea în Consiliul General, evident că trebuie să punem în prim plan interesul Bucureştiului şi interesul bucureştenilor, să sprijiniţi proiectele bune, proiectele care într-adevăr vin să crească calitatea vieţii în Bucureşti, să crească calitatea serviciilor şi să creeze oportunităţi suplimentare pentru fiecare bucureştean. Prezenţa mea aici este şi o garanţie a faptului că, în calitate de premier, voi sprijin toate proiectele iniţiate de primarul general ales Nicuşor Dan şi, mai mult decât atât, vom duce la bun sfârşit proiecte care ţin de zona guvernamentală, dar, de fapt, generează beneficii pentru Bucureşti“, a afirmat Orban la ceremonia de învestire a lui Nicuşor Dan.

Premierul a precizat că joi s-au emis “autorizaţia şi ordinul de începere a lucrărilor pe toţi cei 17 kilometri de tronsonul 2 de pe autostrada de centură a municipiului Bucureşti”.

Ne-am propus ca până la sfârşitul anului să începem lucrările pe toate cele 3 tronsoane de autostradă de centură a Bucureştiului din zona de sud, astfel încât, într-un timp cât mai scurt, să reuşim construcţia autostrăzii. Cred că Bucureştiul este singura Capitală din Uniunea Europeană care nu are autostradă de centură“, a mai declarat Orban.

El s-a referit şi la adoptarea, miercuri seară, în şedinţa de guvern, a unui memorandum privind reabilitarea a “106 kilometri de reţea primară” din sistemul de termoficare al Capitalei.

Pot să vă spun, cu siguranţă, că Primăria Capitalei şi primarul general ales al municipiului Bucureşti vor avea bucuria să semneze contractul de finanţare pentru reabilitarea a 106 kilometri de reţea primară din cei 946 de kilometri, un contract în valoare de 278 de milioane de euro. Contract care, sigur, mai avem o singură chestiune de rezolvat, referitoare la chestiunea ajutorului de stat, dar este un contract care poate fi semnat şi care va demara. Evident că are ca rezultat reducerea pierderilor, estimată cu 6 procente, de la 28,6 % la 22,7%“, a spus Orban.

Premierul a menţionat şi o serie de alte proiecte guvernamentale care vizează Capitala. “De asemenea, multe alte proiecte în ceea ce priveşte extinderea reţelei de metrou, realizarea pasajelor de-a lungul actualei centuri la intersecţia arterelor care ies din Bucureşti, realizarea inelului feroviar şi a master planului de transport, atât pe inelul feroviar, cât şi pe anumite tronsoane din interiorul Bucureştiului. Şi multe alte proiecte care sunt finanţate şi susţinute de Guvern“, a adăugat Orban. AGERPRES