Lucrările de reabilitare a Pieţei Sudului încep pe 28 octombrie

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat că lucrările de reabilitare a Pieţei Berceni-Sudului încep pe 28 octombrie, iar cel mai târziu pe 1 noiembrie 2019 această investiţie va fi finalizată.

“Este o zonă care în acest moment seamănă mai mult cu un bazar, (…) ceea ce generăm în acest moment reprezintă una dintre cele mai moderne pieţe din România, o piaţă care atinge standarde europene. Materialele folosite sunt de ultimă generaţie, din punct de vedere arhitectural schimbă complet aspectul acestei zone şi nu face altceva decât să ofere locuitorilor sectorului 4 şi nu numai nişte condiţii civilizate de comerţ şi inclusiv de petrecere a timpului liber. (…) La data de 28 octombrie 2018, lucrările vor începe, iar cel mai târziu la data de 1 noiembrie 2019, conform contractului pe care-l avem cu cei care au câştigat licitaţia, această investiţie va fi finalizată. (…) Parte din corpuri se vor demola total, parte parţial”, a spus Băluţă, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că, în prezent, Piaţa Sudului, zonă tranzitată zilnic de aproximativ 100.000 de oameni, reprezintă un ansamblu de clădiri care nu au şi nu pot avea din punct de vedere tehnic autorizaţie de securitate la incendiu. “Acesta a fost un alt element extrem de important în decizia pe care am luat-o de a moderniza această construcţie şi de a o aduce la nişte standarde corecte, de a oferi siguranţă”, a menţionat Băluţă.

Potrivit acestuia, suprafaţa totală ce va fi reamenajată are aproape un hectar. “Din acest hectar noi lucrăm pe trei corpuri de clădire – clădirea centrală, mai avem, de asemenea, două zone de spaţii comerciale. Ele totalizează – clădirea mare, corpul C1 împreună cu celelalte două corpuri unde vor fi, de asemenea, spaţii comerciale – o suprafaţă de aproximativ 6.000 de metri pătraţi. De asemenea, faţă de ceea ce găsim în momentul acesta la Piaţa Sudului discutăm despre acces corespunzător din bulevardele limitrofe, din şoseaua Berceni, respectiv din strada Sergent Niţu Vasile, lucruri care în acest moment nu se întâmplă”, a explicat edilul.

El a vorbit şi despre parcarea, cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri, din zonă. “Sunt bucuros să spun că această construcţie începe în acelaşi timp cu parcarea pe care o dezvoltăm la nivelul staţiei de metrou Piaţa Sudului, deci la 50-60 de metri de acest ansamblu – o parcare cu o capacitate de aproximativ 400 de locuri, parcare care va avea două funcţiuni – aceea de deservire pentru cei care vin la Piaţa Sudului şi în acelaşi timp valenţele unei parcări tip park and ride. (…) Cu parcarea ne găsim aproape de încheierea fundaţiei, probabil că în prima jumătate a anului viitor, dacă vom avea condiţii meteo corespunzătoare, această parcare va fi şi ea finalizată, astfel încât în noiembrie 2019 să putem oferi cetăţenilor o piaţă ultramodernă, cu un comerţ adecvat şi condiţii normale, spun eu, o parcare pe care să poată să o folosească atât cei care vin să cumpere de la Piaţa Sudului, cât şi cei care tranzitează zona şi folosesc staţia de metrou. Totodată, atunci vom încheia şi toată partea de lărgiri – şoseaua Berceni va fi gata până la Centură, de la două la patru benzi, vom avea finalizată şi lărgirea şoselei Turnu Măgurele, cât şi a şoselei Caporal Luică”, a mai declarat Băluţă.

Primarul a anunţat că producătorii din Piaţa Sudului vor fi relocaţi. “Avem în vecinătate mai multe pieţe, discutăm despre două pieţe private şi o piaţă ce aparţine Municipalităţii, avem Piaţa Berceni-Olteniţei, (…) Piaţa Străduinţei şi, de asemenea, avem pe şoseaua Giurgiului Piaţa Progresul. Şi nu discutăm numai de producători, pentru că în această zonă sunt şi alte tipuri de mărfuri care se vând, inclusiv pentru aceşti oameni Primăria sectorului 4, împreună cu Direcţia Pieţelor, le-a pus oamenilor la dispoziţie soluţii alternative pentru această perioadă”, a mai spus edilul.

El a subliniat că nu va fi schimbată destinaţia pieţei. “E imposibil, inclusiv din punct de vedere juridic, să schimbăm destinaţia, pentru că, printr-o hotărâre de Consiliu General, această zonă este dedicată exclusiv acestui tip de activitate. Nu avem cum să schimbăm şi nici nu ne dorim. Dorim să creăm condiţiile şi premisele unui comerţ civilizat, să dezvoltăm o relaţie mult mai apropiată cu Ministerul Agriculturii, astfel încât ce se întâmplă, din nefericire, în foarte multe dintre pieţele din Bucureşti să nu se mai întâmple aici şi să avem într-adevăr producători, să avem mărfuri de bună calitate, proaspete şi extrem de mulţi clienţi”, a susţinut Băluţă.

Potrivit acestuia, valoarea investiţiei în ceea ce priveşte Piaţa Sudului este de circa 35,6 milioane de lei. Băluţă a adăugat că valoarea maximă estimată a investiţiei privind parcarea din zonă de circa 400 de locuri este în jur de 3 milioane de euro. AGERPRES