Operatorul regional pentru servicii de apă şi canalizare Aquaserv SA din Tulcea a scos la licitaţie pachetul de lucrări de asistenţă tehnică pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de utilităţi în 13 comunităţi din judeţ, valoarea totală a lucrărilor care vor fi realizate fiind de circa 85 milioane de euro.
Valoarea totală a lucrărilor de asistenţă tehnică şi management ce vor putea fi adjudecate este, potrivit directorul general al societăţii Aquaserv SA, Ionel Caraman, de aproximativ 14,5 milioane de euro, suma fiind alocată de Ministerul Fondurilor Europene.
„În momentul de faţă, este în desfăşurare licitaţia pentru asistenţă tehnică în vederea realizării documentaţiei necesare obţinerii cofinanţării de la UE şi pentru implementarea unor lucrări de investiţii în infrastructura de apă şi apă uzată 2014-2020. Estimăm ca cel târziu în luna mai a anului viitor să putem scoate la licitaţie contractele de apă şi canalizare, inclusiv cele pentru realizarea unor staţii de epurare, staţii de pompare şi de tratare a apei”, a declarat Caraman.
În total, potrivit sursei, în exerciţiul financiar 2014-2020, societatea Aquaserv SA vrea să reabiliteze 59 de kilometri de reţele de transport apă şi să extindă sistemul cu 74,5 kilometri, precum şi să reabiliteze 9 kilometri de conductă de apă uzată şi să extindă reţeaua de canalizare cu 140 de kilometri, lucrările urmând să se deruleze în 13 comunităţi, unele dintre acestea aflându-se şi în Delta Dunării.
Lucrările constituie cea de-a doua etapă a Masterplanului de apă şi canalizare, întocmit iniţial în anul 2007 şi actualizat anul acesta, pentru care operatorul regional de servicii de apă şi canalizare a obţinut cea mai mare finanţare alocată României în cadrul POS Mediu 2007-2013, respectiv circa 113 milioane de euro. „Termenul limită de închidere a Masterplanului derulat în Tulcea, Sulina, Măcin şi Isaccea este 31 decembrie 2015. Proiectul a fost realizat în proporţie de circa 93%. Avem două contracte care nu s-au putut finaliza, din cauză că două firme au intrat în insolvenţă şi faliment. Lucrările adjudecate iniţial de acestea au fost relicitate şi fazate pentru Programul Infrastructura Mare 2014-2020 şi vor fi finalizate cu siguranţă anul viitor”, a mai spus Caraman.
Compania cu capital de stat Aquaserv SA s-a înfiinţat în iulie 2004, în calitate de operator al serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare a municipiului Tulcea, trei ani mai târziu societatea transformându-se în operator regional, iar acţionarului iniţial al societăţii, Consiliul Local al Municipiului Tulcea, alăturându-i-se Consiliul Judeţean Tulcea, precum şi Consiliile Locale din Sulina, Măcin şi Isaccea. AGERPRES