Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a anunţat că va exista cadrul necesar pentru trecerea în administrarea autorităţilor locale a cinematografelor.
„A existat o lege, care, acum multă vreme, ar fi dat posibilitatea autorităţilor locale să preia cinematografele, să investească şi să le redea circuitului de difuzare de filme. Din păcate, legea a fost înaintea timpului, pentru că, la vremea respectivă, primăriile nu prea aveau bani. Şi, în consecinţă, suntem în situaţia în care acele termene din legea respectivă au fost depăşite. Acum, primăriile au bani, dar nu au cadrul legal. Există în acest moment în circuitul parlamentar o lege care va repune în termene toate aceste lucruri. Vom face un inventar al tuturor cinematografelor, situaţia în care sunt, multe dintre ele sunt închise, în paragină. altele fac altceva decât distribuţie de filme”, a spus Romaşcanu într-o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Operatorilor de Cinema (AOC), în parteneriat cu Ministerul Culturii, dedicată Zilei Cinematografelor, programată sâmbătă.
Lucian Romaşcanu a dat asigurări că odată ce va ieşi această lege, va exista cadrul necesar pentru trecerea în administrarea autorităţilor locale a cinematografelor de la RADEF, iar primăriile care au deja cinematografe cele care sunt deja în administrarea primăriilor ar trebui să se ocupe de ele”.
„Unii au făcut-o şi s-a întâmplat în Bucureşti, iar alţii mai puţin. Îmi doresc foarte tare ca această lege să iasă cât mai repede, astfel încât, profitând de nişte bugete locale şi de nişte fonduri europene, să avem canale de distribuţie pentru creaţia românească peste tot în România”, a menţionat ministrul.
Întrebat dacă există fonduri în PNRR care pot fi folosite în acest sens, ministrul Romaşcanu a spus: „În PNRR nu avem decât foarte puţini bani, vreo 18 milioane de euro la Ministerul Culturii pentru diverse programe de digitalizare şi mai sunt câteva milioane pe acele rute culturale. În rest, nu prea s-au întâmplat lucruri”. AGERPRES