Locurile de parcare de reşedinţă vor fi atribuite direct sau prin licitaţie publică cu strigare, în funcţie de numărul cererilor şi de numărul locurilor de parcare libere, conform regulamentului adoptat de Consiliul Local al Sectorului 3.

Acest regulament stabileşte modalitatea de atribuire a locurilor din parcările de reşedinţă libere de pe raza Sectorului 3, care se află în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, în condiţii de legalitate, eficacitate şi transparenţă. (…) De asemenea, regulamentul prevede modalitatea şi procedura de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă, atribuirea locurilor de parcare direct sau prin licitaţie publică cu strigare, în funcţie de numărul cererilor şi de numărul locurilor de parcare libere. Precizăm faptul că inventarierea locurilor de parcare este aproape finalizată, urmând să se demareze procedura de atribuire a acestora conform regulamentului aprobat„, a informat Primăria Sectorului 3.

Conform sursei citate, „regula generală este atribuirea unui singur loc de parcare pentru fiecare apartament”. În cazul în care numărul de solicitări este mai mic decât numărul de locuri amenajate în parcarea de reşedinţă, parcarea va fi atribuită la tariful de bază, conform HCGMB anuală care stabileşte nivelul impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti. În cazul în care numărul de solicitări este mai mare decât numărul de locuri amenajate în parcarea de reşedinţă, parcarea va fi atribuită la tariful licitat.

Primăria a menţionat că pentru a obţine un loc în parcările de reşedinţă prin oricare din cele două modalităţi, proprietarii de autoturisme, cei care deţin în folosinţă un autoturism în baza unor contracte de comodat sau în baza unor contracte de leasing trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: autoturismul să fie declarat fiscal la Sectorul 3; persoanele fizice solicitante să aibă domiciliul/ rezidenţa (conform BI/CI) în imobile care au arondate locurile de parcare solicitate; persoanele fizice nu trebuie să aibă obligaţii de plată restante neachitate către DGITL Sector 3; locul de parcare pentru care s-a depus solicitare să nu fie într-o baterie de parcări situată la mai mult de 30 de metri de limita blocului; dovada deţinerii poliţei de asigurare tip RCA şi ITP valabil. AGERPRES