Locuitorii municipiului Târgu-Jiu vor plăti, în 2017, impozite mai mici pentru clădiri şi aceleaşi sume ca în anul anterior pentru terenuri şi mijloace de transport, a declarat şeful Direcţiei Publice de Venituri (DPV), Mariana Budulan. Potrivit sursei citate, pentru clădirile rezidenţiale cu destinaţie de locuinţe, impozitul s-a diminuat la minimul prevăzut de Codul fiscal. La categoria contribuabili persoane fizice, Consiliul Local a aprobat o cotă de 1,1%, faţă de cota de 1,5% existentă în 2016.

La impozitul pe teren, pentru 2017 nu sunt modificări întrucât în 2016 s-a mers pe limita minimă prevăzută de Codul fiscal, am avut diminuări de 25% faţă de 2015 şi acest lucru l-am făcut urmare a schimbărilor legislative. La impozitul pe mijloacele de transport nu au fost făcute modificări, aceste impozite rămânând la nivelul anului 2010. Acordăm scutiri persoanelor prevăzute în Codul Fiscal – veterani de război, deţinuţi politici, văduve de război, persoane încadrate într-un grad de handicap grav sau accentuat – cu menţiunea că, începând cu acest an, s-a revenit la acordarea scutirilor nu doar pentru persoanele în cauză, ci şi pentru soţul sau soţia supravieţuitoare, pentru bunurile proprii şi comune ale soţilor„, a spus Mariana Budulan.

Ea a afirmat că se menţine şi în acest an bonificaţia de 10% acordată contribuabililor care îşi achită dările către stat până la data de 31 martie, precizând, totodată, că sumele restante din taxe şi impozite acumulate pe parcursul anilor 2015 şi 2016 se ridică la circa 10 milioane lei.

„În 2016 am rămas cu un plus de 5 milioane lei la impozitul pe clădiri şi pe teren, în general datorii ale persoanelor fizice. Tot anul trecut, din bugetul previzionat de 26.800.000 lei, am încasat circa 23.800.000 lei, iar la 21 decembrie 2015, aveam de încasat circa 6 milioane. Avem deci aproximativ 10 milioane lei reprezentând taxe neplătite în ultimii doi ani”, a informat Mariana Budulan. AGERPRES