liviu-dragnea.jpgSecretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a respins, joi, acuzaţiile aduse în privinţa unui posibil conflict de interese referitoare la derularea a două proiecte de fonduri europene.

Dragnea a mai spus că toate acuzaţiile aduse „n-au niciun temei legal” şi l-a acuzat pe Cătălin Vătăfu, şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale în România – „instituţie aflată în subordinea Guvernului, în subordinea directă a primului ministru şi care coordonează toate fondurile europene acordate României” – că s-ar afla în „spatele acestei acţiuni de influenţare a raportului Unităţii de Audit Intern din cadrul Comisiei Europene”.

„Se pare că a făcut acest lucru (Cătălin Vătafu – n.r.) din dorinţa de a acoperi un grav conflict de interese în care se găseşte. Avem un caz Botiş II, mult mai limpede. Astfel, mama acestui domn, Vătafu Maria, prin firma SC Sanva Construct SRL din Teleorman, unde este acţionar şi administrator, încheie un contract de finanţare cu fonduri europene în luna mai, la două luni după ce a fost numită în această funcţie, în valoare de un 1.200.000 de euro, contract semnat cu Ministerul Dezvoltării. Se ştie că una dintre condiţiile primordiale în gestionarea şi coordonarea fondurilor europene este ca aceia care ocupă funcţii ce pot influenţa acordarea fondurilor respective să nu poată accesa ei sau membrii familiei aceste fonduri. Aici conflictul de interese este limpede”, a precizat Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Secretarul general al PSD a exclus posibilitatea existenţei vreunui conflict de interese, „întrucât niciun reprezentant al CJ Teleorman, începând de la preşedinte, funcţionar din consiliu sau membri din comisiile de licitaţie nu este acţionar şi nu are vreo legătură de rudenie cu cei care deţin, administrează sau se află în conducerea societăţilor comerciale declarate câştigătoare”. Liderul CJ Teleorman a solicitat public Oficiului pentru Luptă Antifraudă şi/sau DNA să controleze cele două achiziţii publice din Teleorman. „Solicit, de asemenea, Agenţiei Naţionale de Integritate din România să controleze dacă există vreun conflict de interese la CJ Teleorman în cele două speţe. Solicit Parchetului General să cerceteze temeinic cine se află în spatele acestor acţiuni de influenţare a raportului Unităţii de Audit al Comisiei Europene şi dacă nu cumva aceste acţiuni aduc atingere intereselor statului român”, a spus Dragnea.

El a explicat că există şase instituţii independente de CJ care au făcut verificări şi au constatat corectitudinea şi legalitatea atribuirii şi derulării celor două contracte la care se face referire. Potrivit acestuia, pentru cele două proiecte s-au organizat licitaţii publice deschise pentru achiziţia serviciilor de consultanţă, de audit financiar, de supervizare a lucrărilor, de promovare a proiectului şi de execuţie a lucrărilor. „Este vorba de nouă achiziţii, nouă firme. În nici una dintre cele nouă firme, nici în Teldrum, nici în Euroconstruct, nici în celelalte şapte, nimeni din CJ nu este asociat, nu este acţionar şi nu are vreun grad de rudenie cu acţionarii sau cu cineva din administrarea acestor firme”, a precizat secretarul general al PSD. El a adăugat că achiziţia lucrărilor pentru cele două proiecte a fost adjudecată la unul dintre proiecte de Curtea de Apel Bucureşti, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar la celălalt proiect, de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

„De asemenea, a treia instituţie de certificare şi verificare a achiziţiilor publice din subordinea Ministerului de Finanţe a desemnat un reprezentant (…) care a făcut un raport de avizare a fiecărei proceduri de achiziţii şi, practic, a certificat faptul că au fost respectate toate procedurile legale în aceste achiziţii. În plus, Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului verifică toate procedurile de achiziţie”, a spus Dragnea. El a explicat că la depunerea primei cereri de rambursare a banilor pentru prima situaţie de lucrări se ataşează şi dosarul achiziţiei de lucrări, de asemenea, se ataşează raportul Comisiei de evaluare, precum şi cel al reprezentantului unităţii de certificare şi verificare a achiziţiilor publice din cadrul Ministerului de Finanţe, dar şi declaraţiile fiecărui membru din Comisia de licitaţii că nu se află în niciun conflict de interese cu firmele ofertante.

„După verificarea acestor dosare de achiziţii de lucrări de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale, aceste instituţii nu au constatat nicio neregulă în desfăşurarea achiziţiilor publice şi, în consecinţă, Ministerul Dezvoltării, prin Autoritatea de Management, a virat fondurile pentru fiecare cerere de plată a CJ Teleorman. Fiecare cerere de rambursare a fost însoţită de un raport de audit care certifică corectitudinea plăţilor”, a spus secretarul general al PSD.

Preşedintele CJ Teleorman a mai spus că la unul dintre drumuri, DJ 701, unde lucrările au început în 2009, Curtea de Conturi a verificat de două ori proiectul, la finele fiecărui an financiar, iar în documentele de control ale acestor instituţii nu s-a semnalat nicio neregulă. Dragnea a menţionat că în luna martie a acestui an au venit în Teleorman, pe lângă alte judeţe, trei reprezentante ale Unităţii de Audit Intern de la Comisia Europeană, care au avut discuţii tehnice cu funcţionarii din CJ Teleorman care coordonează aceste proiecte. „Pe tot parcursul discuţiilor nu a fost pusă nicio întrebare de vreun eventual conflict de interese. (…) La final, din spusele funcţionarilor din CJ Teleorman, au lăsat de înţeles în mod foarte clar că nu sunt probleme şi că ‘mulţumim frumos, ne vedem peste trei ani la următoarea vizită’. Precizez că cele trei reprezentante sunt românce”, a afirmat Dragnea.

El a adăugat că după vizita în Teleorman, cele trei reprezentante ale Unităţii de Audit Intern de la Comisia Europeană au fost la Bucureşti. „Se pare că din acel moment sau mai târziu au încep presiunile ca la Teleorman să se găsească neapărat nereguli, iar CJ Teleorman şi eu să fim scoşi ţapi ispăşitori pentru posibile probleme din alte judeţe sau deficienţe din întregul sistem de gestiune şi control al asistenţei financiare acordate de UE. Dacă cei de la CE intenţionează să întrerupă temporar plăţile pe Axa 2 din programul operaţional regional, iar cineva din România, vreun oficial român, crede că poate să scoată ţap ispăşitor CJ Teleorman, pe mine personal, pentru acest lucru se înşeală”, a menţionat Dragnea. El a mai spus că ar putea apărea în perioada următoare şi alte informaţii despre alţi oficiali care au influenţat acest raport, însă nu a dorit să dea nume, precizând că nu are date exacte.

Dragnea a negat, totodată, informaţiile potrivit cărora i-ar cunoaşte pe unii dintre administratorii acelor firme, despre care s-a spus că i-ar fi fost colegi de facultate sau că ar fi cântat cu ei într-o trupă de rock. El a explicat că în facultate a fost implicat în mai multe acţiuni culturale, a făcut parte din mai multe trupe, a făcut parte dintr-o echipă de fotbal, însă acolo a avut foarte mulţi colegi. Dragnea a recunoscut că s-a întâlnit cu secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu, pentru a-l întreba dacă are informaţii oficiale despre „vreo neregulă”. „Da, m-am întâlnit. Nu ştiam că are interdicţie să se întâlnească şi cu membrii PSD. (…)Mi-a spus că nu are nici o informaţie oficială, doar ceea ce a citit în ziare”, a spus Dragnea.AGERPRES