În cel de-al doilea trimestru al anului în curs, prin intermediul liniei telefonice TelVerde 0800 809 809 care funcţionează la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea au fost preluate 793 apeluri, din care au rezultat 826 sesizări şi care au dus la direcţionarea de echipaje mobile ale Poliţiei Locale în 226 de situaţii. Sesizările la care s-a intervenit de către Poliţia Locală au fost rezolvate în procent de 96%, valoare în creştere faţă de primul semestru al anului în curs.

Linia telefonică TelVerde este un sistem direct de comunicare cu cetăţenii municipiului Râmnicu Vâlcea, gestionat de municipalitate şi dispecerizat de Poliţia Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea. Apelul la acest număr este gratuit, iar programul de funcţionare este non-stop.

În acelaşi interval de timp, prin camerele de supraveghere din sistemul amplasat în municipiu şi gestionat de Poliţia Locală au fost constatate 527 fapte de natură contravenţională, la care au fost direcţionate 468 echipaje mobile de intervenţie, aplicându-se măsuri preventive sau corective, în funcţie de pericolul social constatat.