Două licitaţii privind modernizarea şi amenajarea a 34 de parcuri şi locuri de joacă din sectorul 5 au fost publicate pe SICAP, de către SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA.

Cele două licitaţii vizează lucrări de reamenajare şi modernizare a parcurilor şi locurilor de joacă, precum şi de amenajare a locurilor de joacă şi de recreere situate în 16 amplasamente, respectiv, în 18 amplasamente. Este vorba despre lucrări de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie.

Primul contract are o valoare totală estimată de 134.229.213 lei, iar cel de-al doilea de 134.325.346 lei. Fiecare contract este împărţit în două loturi.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 70%, garanţia acordată lucrării va constitui 15%, iar termenul de execuţie a contractului de lucrări (proiectare şi executare) va fi 15%.

Plata preţului se va efectua etapizat: 30% din valoarea contractului la momentul semnării procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar 70% din valoarea contractului urmează a fi plătită pe măsura realizării veniturilor bugetare.

Înfiinţată în anul 2010, prin Hotărârea Consiliului Local a Sectorului 5 nr. 39/16.08.2010, Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA a fost constituită ca o societate cu capital integral public, având ca obiect de activitate prestarea de servicii de utilitate publică, se arată pe pagina de internet a Primăriei sectorului 5. AGERPRES